23 de unităţi de alimentaţie de pe litoral, amendate de inspectorii sanitar-veterinari cu peste 45.000 de lei

Douăzeci şi trei de unităţi de alimentaţie publică de pe litoral, dintre care zece restaurante şi unităţi fast-food, au fost amendate, în ultima săptămână, de inspectorii sanitar-veterinari cu peste 45.000 de lei. Printre neregulile constatate de echipele de control s-au aflat comercializarea produselor în spaţii neaprobate sanitar-veterinar, dar şi depozitarea şi manipularea necorespunzătoare a produselor alimentare.

Potrivit reprezentanţilor Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Constanţa, în ultima săptămână, inspectorii care activează în cadrul Comandamentului Sezon Estival 2018 au verificat 282 de unităţi din Năvodari, Mamaia, Eforie, Costineşti şi Mangalia.
În urma acestor controale s-au constatat deficienţe cu privire la manipularea necorespunzătoare a produselor alimentare, comercializarea directă către consumatorul final a produselor alimentare în spaţii neaprobate sanitar-veterinar, ambalarea şi etichetarea necorespunzătoare a produselor alimentare, în vederea depozitării şi valorificării, precum şi comercializarea acestora neetichetate potrivit legislaţiei în vigoare, depozitarea necorespunzătoare a produselor alimentare, neanunţarea de către persoanele fizice juridice a începerii activităţii supuse controlului sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor”, se arată în comunicat.

Pentru abaterile de la legislaţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor, şase restaurante, patru unităţi tip fast-food, două unităţi tip bufet, două magazine alimentare, patru baruri, trei braserii şi două laboratoare de cofetărie/patiserie au fost amendate cu 45.200 de lei. De asemenea, în ultima săptămână au fost retrase de la vânzare 15 kilograme de alimente, improprii consumului uman.

Please follow and like us:

COMMENTS

Leave a Comment