Şofer al Regiei de Transport Constanta, agresat de mai mulţi tineri

Un şofer al Regiei Autonome de Transport în Comun (RATC) Constanţa a fost agresat, vineri seara, de mai mulţi tineri, iar în urma loviturilor el şi-a pierdut cunoştinţa şi a fost transportat de urgenţă la spital.
Potrivit unui comunicat al Primăriei Constanţa, conducătorul autobuzului RATC CT-10-EXD de pe linia 2-43 a fost lovit, vineri seara, de un grup de tineri, pe bulevardul 1 Mai din municipiul Constanţa, colţ cu strada Plopilor.

Bărbatul, care se afla în timpul serviciului, şi-a pierdut cunoştinţa în urma agresiunii şi a fost transportat de urgenţă la spital.

„La faţa locului a ajuns şi un echipaj de poliţie care a deschis o anchetă pentru prinderea făptaşilor”, au precizat reprezentanţii Primăriei Constanţa.

Municipalitatea face apel către persoanele care au informaţii ce pot ajuta la identificare agresorilor să sune la numărul de telefon 0241/694.960.

Please follow and like us:

Leave a Comment