Din evaziune fiscală, patronii companiei Polaris şi-au cumpărat maşini de lux, apartamente şi şi-au trimis copiii la studii în Elveţia

Conform anchetatorilor, în perioada 2006-2017, asociaţii societăţii Polaris M Holding au conceput un plan infracţional prin care să îşi însuşească sume de bani din patrimoniul societăţii Polaris M Holding, prin intermediul unor relaţii contractuale fictive cu 7 societăţi pe care le controlau.

Polaris M Holding încasa sume uriaşe de la Primăria Constanţa, în jur de 1 milion de euro lunar, în vreme ce cheltuielile pentru salubrizarea oraşului erau mult mai mici. „În aceste condiţii, în perioada 2006-2017, asociaţii societăţii Polaris M Holding au conceput un plan infracţional prin care să îşi însuşească sume de bani din patrimoniul societăţii Polaris M Holding, prin intermediul unor relaţii contractuale fictive cu 7 societăţi pe care le controlau,” explică procurorii., citaţi de ziare.com.

Fostul deputat PSD, Eduard Martin, soţia acestuia Monica Maria Latea (Martin), afaceristul Marcel Banaga şi firma Polaris M Holding au fost trimişi în judecată de DNA. Potrivit anchetatorilor, cei trei inculpaţi din acest dosar ar fi decis să înregistreze în contabilitatea societăţii cheltuieli fictive prin care să diminueze valoarea obligaţiilor Polaris către bugetul de stat şi, totodată, să transfere din firma sume importante de bani, pe care cei doi asociaţi să şi le însuşească ulterior. Cheltuielile fictive înregistrate ar fi vizat presupuse achiziţii de studii şi consultanţă ori presupuse plăti ale unor chirii pentru maşini, utilaje şi imobile. „Prin aceste activităţi societatea Polaris M Holding s-ar fi sustras de la plata obligaţiilor fiscale către stat în suma totală de 32.647.878,53 lei (18.982.418,04 de lei TVA şi 13.665.460,50 de lei impozit pe profit).

De asemenea, urmare a aceloraşi demersuri, cei doi asociaţi în cadrul SC Polaris M Holding SRL şi-ar fi însuşit sume de bani din patrimoniul acestei firme totalizând 62.535.751 lei,” acuză DNA. Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 109.366.887,90 de lei.

Procurorul de caz precizează că banii plătiţi în plus de locuitorii oraşului Constanţa şi de primărie pentru salubrizare că urmare a unor tarife supraevaluate au avut că destinaţie finală, pe de o parte, finanţarea televiziunii Neptun TV- aflată în prezent în faliment, „care promova imaginea primarului Radu Mazăre”, şi, pe de altă parte, finanţarea unui complex hotelier, achiziţia de apartamente şi autoturisme de lux pentru asociaţii Polaris M Holding, plata cheltuielilor de şcolarizare ale celor doi copii ai lui Dumitru Martin, care învăţau la „Institut le Rosey” din Rolle (Elveţia), supranumită „Şcoală Regilor”, precum şi retrageri de numerar. „Aşadar, taxa de salubrizare plătită de toţi locuitorii municipiului Constanţa nu era menită să acopere exclusiv costurile cu acest serviciu (salarii, combustibil, maşini, etc.), ci şi să finanţeze o televiziune, un hotel, să se achiziţioneze apartamente pe malul marii sau autoturisme de lux, ori să se plătească cheltuieli de şcolarizare în Elveţia,” concluzionează procurorul DNA.

Anchetatorii arată că şefii Polaris încercau să facă cheltuieli cât mai mari deductibile din profit pentru că astfel baza de calcul a impozitului pe profit datorat bugetului de stat să fie cât mai mică. Achiziţiile s-ar fi făcut de la firme apropiate familiei Martin. În cazul unei acuzaţii, Polaris şi-a vândut către societăţile din holding o parte din utilajele de salubrizare, 60 de camioane şi autoturisme, pe care ulterior le-a închiriat. Polaris a plătit pentru chiria acestora o suma de peste 10 de ori mai mare decât preţul vânzării.
Totul a fost scriptic, utilajele nu au părăsit nicio clipă garajele Polaris. „După vânzarea lor şi închiriere, ele au continuat să fie folosite în acelaşi mod că înainte, diferenţa fiind că există un alt proprietar”, a explicat, la DNA, responsabilul cu parcul auto al societăţii Polaris. „În acest mod asociaţii care controlau cele patru societăţi şi-au însuşit în mod nelegal sume importante din patrimoniul Polaris M Holding, cu alte cuvinte delapidand patrimoniul acestei societăţi; totodată, a fost creat un sistem evazionist, în care scopul a fost că, prin crearea unei aparenţe de legalitate, să se înregistreze cheltuieli fictive în contabilitatea societăţii Polaris M Holding,” precizează procurorii, citaţi de ziare.com.

De exemplu, una dintre firmele folosite în această afacere, a utilajelor închiriate către Polaris, Martin Trucks, îl avea că asociat pe Dumitru Martin. Din banii încasaţi o parte au fost retraşi în numerar, au fost făcute transferuri interbancare sau plăti către birouri notariale, avocaţi, executori etc. Suma de 3.262.500 de lei a fost transferată către societatea Mistral Voyage, deţinută de soţii Dumitru Martin şi Corina Martin, intrase în insolvenţă, care riscă să piardă activul sau cel mai valoros, respectiv un complex turistic în Moeciu. Practic, Dumitru Martin a hotărât să folosească o parte din banii încasaţi de societatea Martin Trucks de la societatea Polaris pentru plata acestui credit.
Plăţile efectuate către Mistral Voyage SRL au avut la baza un contract de închiriere încheiat la dată de 1 iunie 2014, conform căruia această, în reorganizare judiciară, în calitate de locator, a închiriat societăţii Martin Trucks SRL, în calitate de chiriaş, activul amplasat în judeţul Braşov, localitatea Moeciu, reprezentând complex turistic şi restaurant amplasat pe un teren în suprafaţă de 5.755 mp. Chiria lunară a fost stabilită prin contract la suma de 5 euro/ mp, valoarea totală a chiriei fiind de 32.000 lei/lună.

Închirierea de autoturisme a fost o altă modalitate prin care asociaţii Polaris şi-ar fi însuşit sume importante din patrimoniul acestei societăţi, prin transferul în patrimoniul societăţilor afiliate, cu titlul de chirie. Practic, societatea închiria autoturisme de lux la un preţ exorbitant de la o firma de casă. Este vorba de un Jaguar, închiriat pentru 250 de euro/zi, Audi A6, închiriat cu 120 de euro/zi, Mercedes Benz CL3, închiriat cu suma de 250 de euro/zi, BMW M6, închiriat cu suma de 250 de euro/zi, Range Rover, închiriat cu suma de 250 de euro/zi, sau Mercedes S, închiriat cu suma de 250 de euro/zi.

Procurorii DNA atrag atenţia că este evident că în acest caz, închirierea nu a avut un scop economic, „nefiind de natură să ajute la îmbunătăţirea şi eficientizarea prestării serviciilor de curăţenie.” Autoturismele erau folosite de directorii companiei. „Îmi amintesc de un Lamborghini, folosit de Martin Eduard Stelian”, a explicat, la DNA, un angajat de la Polaris. Elocvent este cazul autoturismului Jaguar, care a fost folosit de asociaţii Polaris, dar pentru care societatea compania a plătit chirie suma totală de 457.746 de lei.

Please follow and like us:

Leave a Comment