Alianța pentru Patrie, filiala Constanța a transmis ieri un comunicat de presă în care anunța cu mândrie fuzionarea prin absorție cu organizația județeană AUR Constanța. Presedinții a nu mai puțin de unsprezece filiale locale ale AUR s-ar fi alăturat partidului girat de Liviu Dragnea și ar fi primit funcții de conducere în cadrul APP Constanța.
La scurt timp, știrea deja s-a dovedit un fake news, președintele AUR, George Simion, anunțând că o cooperare între cele două formațiuni este exclusă.
Dealtfel, dna Anișoara Floroaie, cea care a semnat protocolul de colaborare din partea AUR, nu a fost niciodată președintele organizației județene, cum a fost prezentată, îndeplinind doar rolul de coordonator, dl Tiberiu Simion nu mai este președintele organizației municipale Constanța încă din primăvara acestui an iar președintii celorlalte organizații menționate în comunicatul de presă au demisionat din partid la începutul acestei luni.
Mai mult de atât, filialele locale care ar fi urmat-o pe dna Floroaie sunt neesențiale în cadrul partidului și comunităților din care fac parte, unele fiind formate din membrii aceleiași familii iar altele activând de peste hotare sau deloc.
APP Constanța este condusă la nivel de județ de către Alexandru Raj Tunaru, care a petrecut între anii 2006-2011 o vacanță relaxantă în penitenciarele din Statele Unite, iar la nivel municipal de Gheorghe Slabu, de profesie lăutar.
It’s appropriate time to make some plans for the future and it’s
time to be happy. I have read this post and if I could I want to suggest you few interesting things
or suggestions. Perhaps you can write next articles referring to this article.
I desire to read even more things about it!
Stunning story there. What happened after? Thanks!
I always used to study paragraph in news papers but
now as I am a user of internet therefore from now I am using net for articles
or reviews, thanks to web.
This is really interesting, You’re a very skilled blogger.
I’ve joined your feed and look forward to seeking
more of your wonderful post. Also, I’ve shared your website in my social networks!
1overflow
online casino signup bonus no deposit https://download-casino-slots.com/
casino online pa https://firstonlinecasino.org/
uk casino online https://onlinecasinofortunes.com/
drake online casino https://newlasvegascasinos.com/
wind creek casino online https://trust-online-casino.com/
best online casino deposit bonus https://onlinecasinosdirectory.org/
caesars casino online https://9lineslotscasino.com/
valley forge casino online https://free-online-casinos.net/
ceasars online casino https://cybertimeonlinecasino.com/
nj online casino https://1freeslotscasino.com/
legit online casino https://vrgamescasino.com/
island view casino online https://casino-online-roulette.com/
miami casino online https://onlineplayerscasino.com/
free online casino https://ownonlinecasino.com/
party casino online nj https://casino8online.com/
best antivirus with vpn https://freevpnconnection.com/