Omul de afaceri Sorin Strutinsky a declarat, pentru MEDIAFAX, că o eventuală ordonanţă de urgenţă pentru revizuirea sentinţelor date pe protocoale sau interceptări ilegale, pe care o va propune ministrul Justiţiei, trebuie să fie clară şi să prezinte şi o soluţie privind declasificarea datelor SRI. „Nu-mi dau seama cum va suna această Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului, pentru că anchetele împotriva oamenilor politici, de afaceri, sau pur şi simplu împotriva celor care deranjau pe alţii,…
Read MoreULTIMA ORA
SRI şi-a impus omul: Dan Jeacă, prefectul Constanţei
Începând de azi, noul prefect al judeţului Constanţa este fostul subprefect Dan Jeacă. Conform CV-ului său, acesta este absolvent al Academiei Naţionale de Informaţii, Facultatea de Psiho-Sociologie, ulterior completându-şi studiile la prestigioasa universitate Spiru Haret cu o diploma în economie şi un master în finanţe- bănci. Între 1999- 2005, Dan Jeacă a activat ca ofiţer de informaţii la UM 0784 Constanta, indicativul SRI, iar apoi a fost angajat în diverse funcţii la Loteria Română până…
Read MoreCum a ajuns fostul senator Marian Vasiliev din falit, vicepreşedinte la AAAS
Prin decizia din 16 ianuarie 2017, fostul premier Sorin Grindeanu îl numea, ca şi consolare, pe fostul senator UNPR, Marian Vasiliev în funcţia de vicepreşedinte al Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului. Dupa cum îi spune chiar numele, această autoritate gestionează bunurile statului român, ceea ce implică un anumit profesionalism şi conduită din partea angajaţilor. Tocmai aceste două calităţi îi sunt străine lui Marian Vasiliev, care a administrat anterior nu mai puţin de patru societăţi, toate…
Read MoreOperatiunea „Mama” sau omisiunile lui Ion Stelian
Acuzat că opoziţia faţă de PSD este doar de operetă şi că în trecutul nu foarte îndepărtat l-ar fi reprezentat pe Radu Mazăre în trei procese civile iar în perioada 2004-2012 ar fi beneficiat de un contract de asistenţă juridică cu Regia de Administrare a Domeniului Public şi Privat Constanţa, un fief eminamente PSD-ist, deputatul USR Ion Stelian se justifică cu argumente firave şi chiar omite cateva aspecte extrem de importante. Unul dintre acestea ar…
Read MorePentru că a girat o gaură de 1 000 000 de euro din fondurile localităţii, Viorica Greceanu a fost numita noul administrator public al oraşului Eforie
Cu puţin timp în urmă, la sediul primăriei din Eforie s-a desfăşurat un simulacru de concurs care a avut drept scop aducerea in funcţia de administrator public a unei angajate de-a primăriei, Viorica Greceanu. Aceasta a mai ocupat aceeaşi funcţie şi în mandatul fostului primar, perioadă în care a fost actor în cel mai răsunător dosar de corupţie din Eforie. Vara anului 2012 vine cu o lovitură pentru locuitorii staţiunii de pe malul mării: mai…
Read MoreCurtea Supremă a menţinut mandatul de arestare pentru Radu Mazăre pentru că a sfidat instanţa şi a creat sentimentul de slăbiciune a statului român
Curtea Supremă a stabilit ca mandatul de arestare în lipsă pentru Radu Mazăre să rămână definitiv întrucât, aşa cum se arată în motivarea publicată recent, fuga sa în Madagascar reprezintă o sfidare a ÎCCJ ce a creat un sentiment de slăbiciune a statului, în contextul în care există deja cazuri notorii similare „Conduita deliberată a inculpatului de a se sustrage de la îndeplinirea acestei obligaţii legale rezultă explicit chiar din corespondenţa cu apărătorii săi, depusă…
Read More