Acuzat că opoziţia faţă de PSD este doar de operetă şi că în trecutul nu foarte îndepărtat l-ar fi reprezentat pe Radu Mazăre în trei procese civile iar în perioada 2004-2012 ar fi beneficiat de un contract de asistenţă juridică cu Regia de Administrare a Domeniului Public şi Privat Constanţa, un fief eminamente PSD-ist, deputatul USR Ion Stelian se justifică cu argumente firave şi chiar omite cateva aspecte extrem de importante. Unul dintre acestea ar fi că în perioada în care reprezenta RAEDPP Constanţa, mama lui, Ion Eugenia, era referentă la biroul juridic din cadrul aceleiaşi instituţii. Intamplator atribuţiunile de serviciu ale domnei Ion constau tocmai în repartizarea dosarelor către avocaţi şi comunicarea informaţiilor şi datelor către aceştia. Tot întâmplător, avocata căreia i-a fost stagiar şi de la care a primit semnătura prin care s-a inscris în Baroul Constanţa, era Ioana Focşa, cea care era beneficiara celor mai multe litigii comerciale deschise de RAEDPP. Ioana Focşa este cunoscută ca „avocata lui Mazăre” şi îl apără pe fostul primar în aproape toate dosarele penale ale acestuia iar în urmă cu câţiva ani l-a apărat întru-un dosar de luare de mita şi pe actualul coleg de parlament al lui Ion Stelian, Radu Babuş, la acea vreme director, unde altundeva, la RAEDPP.
Operatiunea „Mama” sau omisiunile lui Ion Stelian

Please follow and like us: