Nuclearelectrica, păzită pentru 15 milioane de euro de un condamnat penal și de doi copii de securiști

 

 

Una dintre companiile controlate de omul de afaceri Mihai Neicu, fost consilier al lui Traian Băsescu și denunțător al ginerelui lui Vasile Blaga, Ioan Andrei Rudeanu, împreună cu o altă companie deținută de copiii a doi foști ofițeri ai Direcției Județene de Informații Gorj vor păzi, timp de patru ani, toate obiectivele civile ale Centralei Nuclear-Electrice de la Cernavodă. Licitația, începută încă din vara anului 2019 și definitivată în aprilie 2020, în plină stare de alertă, a făcut obiectul mai multor contestații la CNSC și în instanțe, ea finalizându-se practic la începutul acestei săptămâni, când Nuclearelectrica a publicat în sistemul SICAP anunțul de atribuire. Cele două firme declarate câștigătoare au încasat, astfel, un acord-cadru în valoare de aproape 15 milioane de lei, precum și un prim contract subsecvent în valoare de 3,7 milioane de lei.

 

Încă din 18 iulie 2019, Compania Națională Nuclearelectrica SA scotea la mezat contractarea unor servicii de pază permanente pentru obiectivele civile de pe Platforma Centralei Nuclear- Electrice de la Cernavodă, dar și din afara acesteia, pentru o perioadă de 48 de luni. În primăvara anului trecut, autoritatea contractantă a declarat admisibile mai multe oferte depuse, în baza criteriului de atribuire referitor la cel mai bun raport dintre calitate și preț”, însă a desemnat câștigătoare o asociere formată din două companii de pază – TMG Guard SRL Târgu Jiu și SC NEI Divizia de Securitate SRL, fapt ce a determinat un competitor din Ploiești, SC Elbama Protection SRL, să conteste acest rezultat la Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor (CNSC). Practic, SRL-ul din Prahova a contestat comunicarea, rapoartele, actele subsecvente aferente procedurii de achiziție și raportul final depus de asocierea TMG Guard SRL – NEI Divizia de Securitate SRL, reclamând că oferta sa proprie, deși a fost declarată admisibilă, a fost, ulterior, declarată necâștigătoare în urma aplicării de către autoritatea contractantă a criteriului de atribuire cel mai bun raport calitate-preț”.

Mai mult, s-a invocat faptul că Nuclearelectrica a reevaluat în mod superficial oferta Asocierii dintre TMG Guard – NEI Divizia de Securitate, “fiind declarată câștigătoare o ofertă depusă de un ofertant asociat care nu și-a îndeplinit obligațiile de plată către bugetul consolidat”, deoarece, la momentul depunerii ofertei, în data de 21 august 2019, NEI Divizia de Securitate avea obligații de plată neachitate la buget, pe care nu le-a onorat, în cuantum de 32.840.561 de lei”. Într-o motivare întinsă pe 30 de pagini, Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor a respins ca nefondată această contestație.

 

Deși Nuclearelectrica SA fost notificată imediat cu privire la rezultatul contestației, iar, în calitate de autoritate contractantă, a și încheiat, încă de anul trecut, acordul-cadru cu cele două societăți componente ale asocierii, rezultatul achiziției a fost făcut public, pe SICAP, abia la data de 21 aprilie 2021. Aflăm, astfel, că, în data de 15 aprilie 2020, s-a semnat acordul-cadru nr. 430/2020, cu TMG Guard SRL, în calitate de lider al asocierii din care face parte și NEI divizia de Securitate SRL, pentru un preț de 12.432.542,4 lei fără TVA, adică de 14.794.725,5 lei cu TVA inclusă (ceea ce înseamnă 3,1 milioane de euro).

De asemenea, în data de 30 aprilie 2020, aceeași autoritate contractantă a parafat cu aceeași asociere și primul contract subsecvent, având numărul RUEC 548/2020, în valoare de 3.108.135,6 lei fără TVA, respectiv de 3.698.681,4 lei cu TVA inclusă (adică 770.558,6 euro).

 

Cele două companii declarate câștigătoare urmează ca, timp de patru ani, să păzească zece obiective ale Nuclearelectrica. Primul obiectiv este Zona de Administrare a Platformei de la Cernavodă, compusă, la rândul ei, din mai multe subobiective.

Al doilea obiectiv este Complexul de Cazare unde trebuie asigurate patru posturi de pază permanente, 12 ore pe zi, 365 de zile pe an, două posturi permanente de noapte, 12 ore pe zi, 365 de zile pe an, și un post permanent de zi, 12 ore pe zi, 365 de zile pe an. Apoi, vorbim despre Depozitul de Materiale Port Columbia, sau despre Parcul Auto al Centralei Nuclear-Electrice de la Cernavodă.

Alt obiectiv este Centrul de Instruire și Agrement pentru Tineret și Copii al Orașului Cernavodă, cu două posturi de pază permanente, precum și Căminul de Cazare Columbia, cu un singur post de pază permanent. Se vor păzi, de asemenea, Centrul de Control al Urgențelor din afara Amplasamentului și Centrul de Relații cu Publicul, ambele aflate în municipiul Constanța, unde va fi asigurat un post de pază permanent.

De asemenea, face obiectul acordului-cadru și paza Circuitului Hidrotehnic aferent Centralei Nucleare Electrice de la Cernavodă, unde sunt solicitate două posturi de pază permanente, 24 de ore pe zi, 365 de zile pe an. Turnul Meteo va fi păzit cu un post de pază permanent, iar “Șeful de Tură”, la fel.

 

Liderul asocierii care a pus mâna pe acest contract cu Nuclearelectrica, SC TMG Guard SRL Târgu Jiu, a fost înființată, potrivit informațiilor furnizate de către Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), în data de 22 ianuarie 2016, sub denumirea de SC TG Guard SRL. Având ca principal obiect de activitate serviciile de protecție și gardă, compania a fost fondată de două persoane fizice din Târgu Jiu. Este vorba despre Alin Niculescu și de Victor Lucian Mecu.

 

În data de 4 martie 2016, cei doi asociați se întrunesc şi decid schimbarea denumirii societății în SC TMG Guard SRL. Asociatul Victor Lucian Mecu este fiul lui Victor Nicolae Mecu, fost ofițer al Direcției Județene de Informații Gorj a Serviciului Român de Informații. Alin Niculescu este fiul lui Marian Alexandru Niculescu, de asemenea fost ofițer SRI în cadrul Direcției Județene de Informații Gorj, potrivit informațiilor publicate de presa locală.

 

Team TG Guard SRL figurează ca subcontractant al unui contract de servicii de pază la Minele Petrila și Paroșeni atribuit celebrei firme de pază SC Axis Corporate Security, azi aflată în insolvență, deținută de către ginerele lui Vasile Blaga, Ioan Andrei Rudeanu.

Și, astfel, apare legătura cu celălalt membru al asocierii din contractul cu Nuclearelectrica, NEI Divizia de Securitate SRL. Grupul NEI este controlat de Mihai Neicu, fost consilier în primăria condusă de Traian Băsescu, în prezent prosper om de afaceri.

În 2015, Mihai Neicu și mai multe companii din grupul NEI, pe care îl controlează fie direct, fie prin interpuși, a fost trimis în judecată de Parchetul Curții de Apel București, într-un dosar de evaziune fiscală. Sediul companiilor NEI Guard şi al altor 12 societăţi de pază au fost percheziţionate, la sfârşitul anului 2014, de către poliţişti şi procurori, într-un dosar de evaziune fiscală estimată la aproximativ 7 milioane de euro. Potrivit anchetatorilor, NEI Guard făcea parte dintr-o reţea de societăţi de pază care au derulat, în perioada 2009-2014, tranzacţii fictive, prejudiciind, astfel, bugetul de stat.

În luna iulie a anului trecut, Mihai Neicu a fost condamnat, de către magistrații Tribunalului București, la o pedeapsă de cinci ani de închisoare cu executare, iar NEI Fire Protection SRL, alături de alte companii, în calitate de părți responsabile civilmente în dosarul penal, au fost obligate să plătească, în solidar cu patronul, prejudiciul de peste 25,6 milioane de lei. Hotărârea Tribunalului București a fost atacată cu apel, la Curtea de Apel București, care, în data de 9 decembrie, a pronunţat decizia definitivă. Mihai Neicu a primit trei ani de închisoare cu suspendare, la care se adaugă interzicerea unor drepturi civile pe o perioadă de încercare de patru ani.

Mihai Neicu este cel care l-a denunțat, în 2015, la Parchetul Curţii de Apel Bucureşti, pe Ioan Andrei Rudeanu. Acesta a precizat că “în perioada septembrie 2010 – primăvara anului 2011, am fost solicitat de numitul Blaga Vasile la o discuţie la sediul Partidului Democrat, din Municipiul Bucureşti, Aleea Modrogan. Cu ocazia acestei discuţii, acesta mi-a solicitat să-l ajut pe ginerele său, numitul Rudeanu Ionuţ, care îşi înfiinţase societatea de pază şi protecţie Axis Corporate Security, să obţină contracte de pază cu instituţii de stat şi companii private, şi să îl ajut în managementul acestei societăţi (recrutarea de personal, dotare, întocmirea documentaţiei necesare, participări la licitaţiile publice etc.)”. Neicu le-ar mai fi spus anchetatorilor că, în urma discuţiei sale cu Blaga, s-ar fi întâlnit, chiar a doua zi, cu Andrei Rudeanu şi cu soţia acestuia, Agathe Rudeanu, la Hotelul Phoenicia din Bucureşti, pentru o discuţie legată de dezvoltarea Axis Corporate Security. După discuţii, Neicu ar fi convenit cu soţii Rudeanu ca firma acestora să îşi desfăşoare activitatea la etajul unu al clădirii, unde îşi avea sediul compania sa, NEI Guard, iar în continuare l-ar fi ajutat pe ginerele lui Blaga să obţină diverse contracte de pază, prin recomandările pe care i le-ar fi dat prin diverşi beneficiari.

 

 

Please follow and like us:

COMMENTS

Leave a Comment