Căminul de bătrâni „Sfinții Constantin și Elena” din Eforie Nord, amendat și închis. Cine este proprietarul

Grija față de oamenii care ne-au dat viață și ne-au învățat cum să ne comportăm, ar trebui să fie una din principalele noastre preocupări. Din păcate, unii dintre noi, din comoditate sau lipsă de posibilități, alegem varianta trimiterii acestora în centre de specialitate, cu speranța că astfel niște profesioniști se vor ocupa mai bine să le ofere o bătrânețe liniștită.

 

În județul Constanța funcționează în momentul de față 133 servicii sociale, din care 65% aparțin statului şi 35% sunt administrate de privați. Cele mai multe dintre acestea respectă regulamentele care le sunt impuse, fiind licențiate de Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) pentru o funcționare în bune condiții.

Printre cele care fac notă discordantă, iese în evidență Căminul de bătrâni „Sfinții Constantin și Elena” din Eforie Nord, administrat de Constantin Tăutu, situat pe strada Cameliei nr. 20, care, conform propriului site, oferă cazare pentru persoanele vârstnice, masă şi îngrijire de specialitate beneficiarilor săi.

Conform șefei AJPIS, Laura Constandin, centrul a avut licenţă provizorie de funcţionare, dar, nefiind îndeplinit niciun standard sau prevedere legală, a fost amendat, iar inspectorii au dispus închiderea serviciului respectiv şi transportarea beneficiarilor înapoi la aparţinători, pentru că spaţiul era neconform.

Căminul de bătrâni, unde sunt cazați în jur de 40 de vârstnici cu diverse probleme de sănătate și mobilitate, și-a continuat nestingherit activitatea, astfel încât inspectorii au revenit în control în 2021 și în 2022, și au făcut sesizare la Poliţia Locală Eforie, sesizare la Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa şi la toate organele de control judeţene, printre care Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcţiei de Sănătate Publică Judeţeană, Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor.

Amenzile au fost transmise către ANAF, pentru a fi puse în aplicare, dar administratorul centrului are toate conturile blocate.

Inspectorii sociali s-au alertat și pentru rata de decese extreme de ridicată raportată la Starea Civilă Eforie, toate la aceeaşi adresă, și au sesizat Poliția și Parchetul în legătură cu acest aspect, existând deja un dosar de urmărire penală pe numele lui Constantin Tăutu.

 

Constantin Tăutu este de fel din județul Iași, iar în 1999 a fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru înșelăciune cu cecuri fără acoperire. Odată eliberat, Tăutu se mută în celălalt capăt de țară în județul Timiș, unde deschide căminul de bătrâni Casa Trandafirilor în comuna Liebling, fără nicio autorizație.

În urma controalelor inspectorilor sociali și cei de la Protecția Consumatorilor Timiș, azilul este închis definitiv în urma condițiilor inumane în care erau ținuți bătrânii, neexistând nici măcar apă curentă. Tăutu se alege cu alte două dosare penale, pentru înșelăciune respectiv ucidere din culpă, după ce o bătrână din cămin a murit din cauza subnutriției și lipsei igienei.

.

 

Please follow and like us:

COMMENTS

Leave a Comment