O mega-autostradă va lega Constanța de Mediterana. Proiectul va fi finalizat în 5 ani

O nouă autostradă ar putea să fie construită în România. Aceasta ar urma să ne lege de țări precum Grecia și Bulgaria, constituind un ambițios proiect de infrastructură. Cele trei țări ar urma să aloce în bugetul lor garanții de peste 6 miliarde de euro pentru implementare.

Ambițiosul proiect de conectivitate prevede și construcția unor linii de cale ferată directe care să pornească din orașul Salonic de la Marea Mediterană și să treacă prin zona Kavala, Alexandroupolis, până în Constanța.

Bulgarii au în plan să implementeze proiectul noii autostrăzi care să lege porturile Burgas și Varna de portul din Constanța.  Aceasta ar urma să fie lansată sub denumirea Autostrada Mării Negre. De asemenea, Bulgaria vrea să lege o autostradă de București.

Se caută finanțare de la bănci europene

Atât Grecia cât și Bulgaria și România vor căuta să atragă finanțare nerambursabilă din fonduri europene pentru acest proiect. Totodată, cele trei state ar urma să încerce să ia credite și de la anumite instituții bancare din Europa.

Conform planurilor, proiectul amplu de infrastructură ar urma să aibă la bază o colaborare strânsă între cele trei state.

Pe lângă autostrăzi, planul include și căi ferate, precum și o conductă de petrol de la Alexandroupoulis la Burgas. Conducta ar trebui să ajungă atât în România cât și în Republica Moldova, dar și spre Ucraina. De asemenea, inițiatorii prevăd și construcția unei conducte pentru combustibili.

Ministrul bulgar de finanțe, Asen Vasilev a precizat că Bulgaria analizează toate posibilitățile pentru implementarea acestui proiect. Dezvăluirea a fost făcută în cadrul conferinței internaționale „Forum pentru Conectivitatea Europei de Sud-Est”.

Marcel Ciolacu a purtat deja discuții legate de acest plan cu omologii săi din Bulgaria și Grecia, la începutul lunii octombrie.

„Un rol cheie pentru infrastructura durabilă și conectivitate în Europa de Sud-Est îl joacă legătura Nord-Sud cu construcția unei autostrăzi care va lega Grecia și România prin Bulgaria. Sperăm ca procedurile să fie finalizate cât mai curând și că proiectul va fi finalizat în cinci ani”, a precizat ministrul de finanțe al Bulgariei legat de viitoarea autostradă.

 

Please follow and like us:

COMMENTS

Leave a Comment