Încă un savant! Radu Mazăre, eliberat condiționat fiindcă a elaborat „lucrări științifice” în închisoare

Un judecător de la Tribunalul Ilfov a admis cererea fostului primar al Constanței, Radu Mazăre, de liberare condiționată. Decizia este definitivă. Pe 17 aprilie, un magistrat de la Judecătoria Sector 4 a respins cererea lui Mazăre de liberare condiționată. Atunci, fostul primar a arătat că s-a îndreptat după ce a participat la slujbe, a absolvit un curs de calificare și a elaborat lucrări științifice.

În motivarea judecătoriei se arată că Mazăre a susținut că şi-a îndeplinit obiectivele stabilite în Planul individualizat de evaluare şi intervenţie educativă, că a fost recompensat, nu a fost sancţionat disciplinar, a participat la programe educaţionale şi sociale, a desfăşurat activităţi de deservire a unităţii. „Petentul a menţionat că a participat constant la activităţi cultural-educative de instruire, la numeroase cursuri, la activităţi de grup religioase sau liturgice desfăşurate de către preotul ortodox, cercuri de lectură, consiliere, cursuri de adaptare pentru viaţa instituţionalizată, programe şi activităţi de asistenţă socială, program de pregătire pentru liberare şi a solicitat în mod constant să participe la activităţi lucrative în toată perioada de încarcerare”.

În document se mai arată că executarea pedepsei a început la data de 08.05.2019, va expira la 14.12.2027 şi se realizează în regim deschis.

60 de zile câștigate pentru condiții improprii

Pedeapsa este egală cu 3288 zile, iar pentru a putea deveni propus în vederea liberării condiţionate, condamnatul trebuie să execute fracția obligatorie de 2/3 din pedeapsă, respectiv 2192 zile, din care, în cazul în care munceşte, 548 zile considerate ca executate pe baza muncii prestate şi 1644 zile efectiv executate. „La data analizării situaţiei sale în comisie, petentul condamnat a executat un număr de 1780 zile din pedeapsă, a executat arest preventiv/arest la domiciliu 85 zile, i se consideră ca executate ca urmare a activităților lucrative, de instruire școlară și de formare profesională prestate, a lucrărilor științifice elaborate ori a invențiilor brevetate 270 zile (din care 20 zile pentru absolvirea unui curs de calificare) și i se deduc suplimentar 60 zile considerate ca executate în condiții necorespunzătoare, în total având 2195 zile câștigate și executate”, se arată în motivarea Judecătoriei Sector

A abandonat cursurile

Magistratul arată că nu contestă participarea, pe parcursul executării pedepsei, la mai multe activităţi educaționale, psihologice sau sociale în cadrul penitenciarului, însă „o parte considerabilă a acestora au fost finalizate fără credite, petentul înregistrând inclusiv un abandon la un concurs tematic din anul 2019 şi două absenţe la două concursuri tematice din anul 2020, astfel că prin natura lor, aceste participări, singure, nu pot duce la modelarea unei atitudini de respectare a legii şi reeducare a deţinutului”, se arată în motivare.

Față de participarea la activităţi lucrative, de instruire şcolară şi formare profesională, pentru care condamnatul „a câştigat 270 zile (din care 20 zile pentru absolvirea unui curs de calificare) pe toată perioada executării pedepsei, petentul aflându-se în executarea pedepsei de aproximativ 5 ani, începând cu anul 2019, aprecierea instanţei este în sensul că acesta trebuia şi putea să dea dovadă de mai multă stăruinţă în muncă. Instanţa reţine că petentul se află la prima analiză în comisie şi apreciază ca fiind deosebit de relevantă perioadă considerabilă rămasă de executat, prin prisma dovezilor de îndreptare dovedite de petent”.

Mazăre s-a aflat la prima cerere de liberare condiționată, care a și fost admisă de Tribunalul Ilfov. Judecătoria a considerat,„că la acest moment nu se justifică un act de clemenţă, neavând convingerea că acesta poate fi reintegrat social şi că prezintă suficiente garanţii care să susţină ideea că nu va continua să săvârşească infracţiuni”.

Fostul primar al municipiului Constanţa Radu Mazăre s-a căsătorit în închisoare, în 2019, cu Roxana Mihalache, ceremonia având loc la Penitenciarul Rahova, unde fostul edil executa o pedeapsă de 9 ani închisoare în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri din Constanţa, Mamaia, plajă şi faleză.

Prejudicul în acest dosar a fost de 110 milioane de euro. Până în acest moment, primăria Constanța a recuperat puțin peste jumătate dintre cele 80 de imobile înstrăinate de fostul primar.

 

 

Please follow and like us:

COMMENTS

Leave a Comment