Afaceristul Dorin Ivașcu, pe cale să-și facă punct vamal privat la Tuzla

 

Pe 16 martie, a fost publicat pe pagina oficială de internet a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii Proiectul de Hotărâre a Guvernului pentru aprobarea deschiderii punctului de trecere a frontierei de stat şi a biroului vamal de frontieră pe Aeroportul Tuzla și pentru completarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului (105/ 2001) privind frontiera de stat a României, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 445/2002.

Noua reglementare este motivată de minister ca fiind un demers menit îsă încurajeze dezvoltarea infrastructurii aeroportuare pe întreg teritoriul național, inclusiv prin înființarea/dezvoltarea aeroporturilor de interes regional. Iar în documentul strategic care stă la baza dezvoltării infrastructurii aeroportuare până la orizontul de timp 2030 – anume Master Planul General de Transport al României din 2016, este cuprins și aeroportul Tuzla.

În realitate, este un demers vechi de mai bine de opt ani al proprietarului companiei Regional Air Services (AIR), Dorin Ivașcu, de a transforma aerodromul Tuzla în aeroport internațional cu tot ce presupune acest statut – punct de trecere a frontierei și birou vamal.

Aerodromul din Tuzla are doar 40 de hectare, transformarea lui într-un aeroport regional presupunând minimum 150 de hectare, ceea ce ar însemna exproprieri de teren într-o zonă turistică, deci și cu prețuri pe măsură.

Numele lui Dorin Ivașcu apare și în scandalul elicopterului SMURD prăbuşit în lacul Siutghiol, dosar în care fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a fost condamnat definitiv la patru ani de închisoare cu executare.

Conform rechizitoriului, în anul 2011, în cadrul unui proiect finanţat de Programul Operaţional de Cooperare Transfrontalieră România, Consiliul Judeţean Constanţa, prin Nicuşor Constantinescu, a achiziţionat un elicopter în scopul eficientizării activităţii de salvare în cazul situaţiilor de urgenţă din zona de graniţă (judeţul Constanţa, România şi Districtul Dobrich, Bulgaria).

”La data de 29 martie 2013, inculpatul Constantinescu Nicuşor Daniel a atribuit unei societăţi comerciale, în mod nelegal, un contract de achiziţie publică având ca obiect Servicii de operare elicopter multifuncţional, medicalizat, Servicii de transport ocazional şi Servicii de reparare şi întreţinere a elicopterelor, prin încălcarea celor stabilite în caietul de sarcini, în care se prevedea că aparatul de zbor trebuia folosit în cazul acţiunilor de intervenţie în caz de urgenţă, în pofida faptului că SMURD formulase anterior o ofertă privind operarea gratuită, conform scopurilor programului (salvare de vieţi şi intervenţii de urgenţă), a elicopterului respectiv”, au precizat procurorii DNA.

 

 

 

Please follow and like us:

COMMENTS

Leave a Comment