Reîncepe dosarul Retrocedărilor. Procurorii cer 15 ani de închisoare pentru Radu Mazăre

Dosarul în care fostul primar al oraşului Constanţa, Radu Mazăre, a fost condamnat la 4 ani cu suspendare pentru fapte de corupţie, legate de modul în care s-au făcut mai multe retrocedări pe litoral, a ajuns pe masa magistraţilor de la Înalta Curte. Primul termen va fi pe 11 octombrie.

Curtea de Apel Bucureşti a dat deciziile în acest caz – din 37 de inculpaţi trimişi în judecată, 9 au fost condamnaţi la închisoare cu suspendare, 25 au fost achitaţi, iar în cazul a 3 persoane s-a decis încetarea procesului penal ca urmare a decesului. Sentinţa a fost contestată de procurorii DNA.

Potrivit apelului, depus la Înalta Curte, procurorii susţin că judecătoarea Corina Mândrilă, de la Curtea de Apel Bucureşti, i-ar fi achitat în mod greşit pe cei implicaţi în dosar şi ar fi dat condamnări mici în raport cu faptele şi prejudiciul.

Motivele de apel depuse de DNA au aproximativ 200 de pagini şi analizează pe rând toate retrocedările făcute în acest caz. Faptele din acest caz sunt din 2002-2004, judecata a început în 2008, iar prima pronunţare a venit în 2017. Infracţiunile se prescriu în 2020.

În acest dosar, cea mai mare condamnare a primit-o fostul primar al oraşului Constanţa, Radu Mazăre, 4 ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu. Fostul edil a fost achitat pentru fals intelectual şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni.

Alte 8 persoane au fost condamnate la câte 3 ani cu suspendare: fostul preşedinte al CJ Constanţa, Nicuşor Constantinescu, fostul acţionar de la Dinamo, Dragoş Săvulescu, afaceristul Georgică Giurgiucanu, trei directori din Primăria Constanţa şi doi consilieri juridici.

Printre cei achitaţi se numără: fostul acţionar de la Dinamo, Cristi Borcea, notarii publici Jean Aurel Andrei, Cristina Budei şi Ruxandra-Luminiţa Darie, vărul lui Radu Mazăre, Basarab Popa, afacerişti şi funcţionari din Primărie sau de la Oficiul de Cadastru.

Prin decizia din iulie 2017, instanţa a desfiinţat mai multe înscrisuri ale Primăriei Constanţa. Practic, instanţa a decis anularea mai multor retrocedări făcute de primarul Radu Mazăre.

În cazul funcţionarilor publici implicaţi în dosar, procurorii solicită condamnări pentru abuz în serviciu, infracţiune care se pedepseşte cu închisoare până la 15 ani. De asemenea, DNA arată că instanţa a reţinut ca lege mai favorabilă Vechiul Cod Penal, coroborat cu prevederi din Legea nr.78/2000 a anticorupţiei, în care abuzul în serviciu se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi. Asta în contextul in care instanţa a dat sentinţe de până în 5 ani.

Procurorii mai arată că inculpaţii din acest caz ar fi tergiversat cursul cercetării judecătoreşti, dosarul fiind înregistrat în octombrie 2008 pe rolul instanţei de judecată, iar depăşirea termenului rezonabil nu poate diminua răspunderea penală, „având în vedere că această depăşire a fost provocată de către inculpaţi”.

La dosar a fost ataşat un proces verbal încheiat la data de 31 iulie 2008, din care rezultă că Radu Mazăre l-ar fi ameninţat pe procurorul de caz, în prezenţa ofiţerului de poliţie judiciară, a unuia dintre inculpaţi, Bogdan Gabriel Sandu, şi a apărătorului acestuia din urmă, „cu prilejul derulării procedurii prezentării materialului de urmărire penală din prezenta cauză”.

DNA face trimitere la mai multe interceptări din dosarul fostului senator PSD, Cătălin Voicu, care discuta cu fostul senator PSD, Alexandru Mazăre, fratele lui Radu Mazăre, despre acest caz. Convorbirile au fost folosite în dosarul in care Cătălin Voicu a fost condamnat pentru corupţie.

Cătălin Voicu:…asta, să ne ajute Dumnezeu, vine turul doi, s-atunci …..se duce la negociere, vreau Internele. Dacă nu mă duc la Interne, da….
Alexandru Mazăre: Eu am vorbit cu Radu…
Cătălin Voicu: Ascultă-mă un pic! Dacă eu m-am dus la Interne, omule, ai toată Procuratura României, ai toata Justiţia în mână, ai toată Curtea…
Alexandru Mazăre: Da’ ai sa arestezi? Dumneavoastră?
Cătălin Voicu: Da, am Poliţia, vreau să-l arestez pe Onţanu, vreau să-i fac dosare lu’ Oprea, credeam că poate vine de la …de la…de jos dosaru’, sus merge şnur! Pentru că eu sunt singuru’ personaj care am tot…toată cane…conexiunea în mână, şi-ai văzut că Procuratura, în Justiţie şi…

Procurorii susţin, în motivele de apel depuse la Înalta Curte, că intervenţiile lui Alexandru Mazăre ar fi vizat în principal punerea sub acuzare a specialiştilor DNA Ion Cătălin Cucoară şi Gheorghe Macovei, în scopul lipsirii de eficienţă probatorie a unui raport de constatare tehnico-ştiinţifică întocmit de aceştia în dosarul 29/P/2005.

În speţă, a fost identificat dosarul nr. 7437/1/2009 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, având ca obiect plângerea formulată de Radu Mazăre împotriva rezoluţiei nr. 129/P/2007 din 10 iulie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de Gheorghe Onea – fost procuror sef in cadrul DNA, Cucoară Ion Cătălin şi Macovei Gheorghe – ambii specialişti în cadrul aceleiaşi instituţii.

Please follow and like us:

COMMENTS

Leave a Comment