Consiliul Local Constanţa a aprobat, azi, alocarea a peste 55 de milioane de lei către Electrocentrale SA Constanţa, reprezentând subvenţia în avans pentru sezonul rece 2018/2019, pentru ca societatea să reia furnizarea apei calde în municipiu, sistată săptămâna trecută. Primarul Decebal Făgădău va avea întâlniri cu miniştrii Finanţelor şi Energiei pentru a găsi o soluţie pe termen lung la problema încălzirii, una din variante fiind trecerea Electrocentrale Constanţa la municipalitate. Consiliul Local Municipal Constanţa a…
Read MoreNecategorizat
Acuze grave la adresa lui Ionuţ Mişa: A trimis Antifrauda în control la mine și membrii familiei mele
Gelu Diaconu, fostul președinte al ANAF, care a făcut publice documente privind controalele de anul trecut ale instituției la HotNews.ro și Rise Project, a scris pe Facebook că Ionuț Mișa, actualul președinte al instituției, ”a trimis Antifrauda (direcție din ANAF) în control la mine și membrii familiei mele la comanda lui Dragnea”. Diaconu spune că acest control este motivat de ”dezvaluirile pe care le-am făcut cu privire la acțiunile de poliție politică executate de ANAF…
Read MoreRADET spune că sumele invocate de Electrocentrale Constanţa sunt penalităţi în urma plăţii cu întârziere a subvenţiei de la bugetul de stat
Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice (RADET) Constanţa susţine că nu poate fi făcută vinovată de oprirea apei calde în municipiul Constanţa, începând de joi, aşa cum a anunţat Electrocentrale SA, şi că această societate caută să transfere responsabilitatea către RADET în loc să caute modalităţi de eficientizare a activităţii, spunând că în prezent costurile de producţie depăşesc valoarea energiei vândute. RADET mai spune că sumele invocate de Electrocentrale Constanţa nu sunt creanţe certe,…
Read MoreAdina Florea, numită la şefia DNA la pachet cu protocolul dintre SRI şi PÎCCJ ?
Procurorii de la Parchetul General au în lucru un dosar deschis după ce Darius Vâlcov a publicat un document secret, constând în protocolul încheiat între PÎCCJ și SRI în anul 2016. Infracțiunea investigată este neglijenţă în păstrarea informaţiilor secrete de stat, prevăzută de articolul 305 din Codul penal. Surse judiciare au precizat, pentru stiripesurse.ro, că până în prezent au fost audiați mai mulți procurori de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa. Sursele…
Read MoreGuvernul renunță la proiectul înființării unui Fond Suveran de Investiţii. Vor fi mai multe
Guvernul Dăncilă a renunțat, se pare, la proiectul înființării Fondului Suveran de Investiții, respins de către Curtea Constituțională, schimbând abordarea în această privință. Potrivit lui Mircea Ursache, vicepreședinte al Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Executivul a creat un proiect de Ordonanță de Urgență care prevede crearea mai multor fonduri suverane în locul unui singur fond de acest fel. „După ce Curtea Constituțională a României a declarat actul neconstituțional, asistăm la o nouă abordare de către…
Read MoreDouă case din localitatea 23 August au fost distruse într-un incendiu
Două case din judeţul Constanţa au fost distruse, luni seara, în urma unui incendiu, focul pornind de la una din locuinţe şi extinzându-se la cealaltă. Pentru stingerea flăcărilor au acţionat cinci autospeciale, iar pompierii au reuşit să stingă incendiul după mai bine de patru ore. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dobrogea, pompierii au fost solicitaţi să intervină, luni seara, la un incendiu izbucnit la o casă din localitatea 23 August. Iniţial la…
Read MoreO operă de artă din Costineşti a fost transformată în stâlp de cablu şi suport de rufe
Senatorul USR Dan Lungu atrage atenţia autorităţilor constănţene că o operă de artă din Costineşti, realizată de sculptorul George Apostu în urmă cu aproape 40 de ani, a fost transformată în stâlp de cablu sau suport de rufe. De asemenea, sculptura este pe punctul de a se dărâma şi poate reprezenta un pericol pentru turiştii care ajung în zonă. Dan Lungu a transmis joi, printr-un comunicat de presă, că “Fructul soarelui”, o operă de artă…
Read MoreCe a cerut Felix Stroe în schimbul susţinerii lui Dragnea
Filiala PSD Constanţa şi-a declarat de la bun început sprijinul pentru Liviu Dragnea în recentul scandal provocat de scrisoarea celor trei contestatari. După greşeala făcută în iarnă, când s-a poziţionat de partea lui Mihai Tudose în războiul cu Dragnea, preşedintele organizaţiei, Felix Stroe, a pariat de data asta pe calul câştigător. Conform declaraţiilor analistului politic Cozmin Guşă, Stroe nu s-a dus la negociere cu mâna goală ci ar fi cerut în schimbul susţinerii sale două…
Read MoreFăgădău a invalidat peste 6.000 de semnături din cadrul campaniei „Fără penali în funcţii publice”. Şi el e urmărit penal
Primăria Constanţa a invalidat peste 6.000 de semnături din cele aproape 19.000 acordate în cadrul campaniei „Fără penali în funcţii publice”, printre motivele acestei decizii aflându-se faptul că numele sau codul numeric personal erau eronate ori incomplete, persoana respectivă avea domiciliul în altă localitate sau actele de identitate erau expirate. Potrivit unui comunicat al Primăriei Constanţa, la sfârşitul lunii august, Direcţia Locală de Evidenţă a Persoanei a primit 18.990 de semnături pentru atestarea calităţii de…
Read MoreMinune! Sistem de irigaţii refăcut la Sinoe
Amenajarea de irigaţii Sinoe se întinde pe o suprafaţă de 60.474 hectare, dintre care viabile sunt doar 42.161 hectare. Terenurile aparţin de localităţile Baia, respectiv Mihai Viteazu. Proiectul prevede reabilitarea staţiei de pompare SPB Sinoe, a bazinului de aspiraţie, a canalelor de aducţiune apă CA Sinoe şi CA 4 Sinoe şi construcţiilor hidrotehnice aferente, aducţiunea apei se face din lacul Goloviţa. Lucrările de reabilitare ale staţiei prevăd reabilitarea clădirii, refacerea sistemului de aspiraţie şi refulare,…
Read More









