Cât mai durează ninsorile în Constanţa

În județul Constanța, a nins pe arii extinse în cursul zilei de astăzi. În platformele stațiilor meteorologice stratul de zăpadă maxim a fost de 8 centimetri, la Cernavodă. Vântul a prezentat intensificări susținute, cu viteze de până la 79 de kilometri la rafală, informează Centrul Meteorologic Regional Dobrogea.

În întreaga Dobroge, va mai ninge pe arii extinse în următoarele ore. Vântul va prezenta intensificări susținute, determinând scăderea vizibilității sub 100 de metri.

„Vremea va fi închisă și rece pentru această dată. Va ninge viscolit și în prima parte a nopții, după care mâine, în timpul zilei, izolat va mai ninge și vântul va prezenta intensificări cu viteze de 55 – 65 de kilometri la oră, ceea ce va duce la spulberarea zăpezii. Temperaturile minime vor fi cuprinse între minus 7 și minus 3 grade Celsius, iar temperaturile maxime de mâine vor fi cuprinse între minus 5 și zero grade“, a declarat meteorologul Florina Macavei. Până la ora 20.00, în Dobrogea este cod galben de ninsori viscolite. Meteorologii avertizează că vremea se va menţine deosebit de rece până la sfârşitul săptămânii.

Please follow and like us:

Leave a Comment