Curtea de Apel Constanţa a luat act de renunţarea Şantierului Naval la procesul privind licitaţia pentru corvete

La Curtea de Apel Constanţa a avut loc, miercuri, un nou termen în dosarul în care Şantierul Naval Constanţa a cerut anularea actului normativ în baza căruia a fost organizată licitaţia pentru corvete.

Instanţa a decis la acest termen să ia act de renunţarea Şantierului Naval Constanţa la judecată. Decizia poate fi atacată cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare.

“Recursul se va depune la Curtea de Apel Constanţa, sub sancţiunea nulităţii”, a precizat instanţa.

Curtea de Apel Constanţa a anunţat la termenul precedent, din 20 februarie, că la dosar a fost depusă, din partea Şantierului Naval Constanţa, o cerere de renunţare la această judecată, care a motivat că nu doreşte ca acest proces să fie un impediment pentru finalizarea procedurii de achiziţie.

Judecătorul cauzei a decis să anunţe Guvernul şi Ministerul Apărării Naţionale de această decizie a Şantierului Naval, iar cele două instituţii trebuie să comunice dacă sunt sau nu de acord cu hotărârea respectivă.

În ianuarie, la primul termen în acest dosar, Şantierul Naval Constanţa a cerut o amânare pentru angajarea unui apărător, iar compania Damen a formulat o cerere de intervenţie în acest dosar, în favoarea Guvernului României.

Procedura de achiziţie a corvetelor multifuncţionale a fost suspendată de Ministerul Apărării Naţionale (MApN), care a sesizat Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel, „în temeiul unor suspiciuni rezonabile privind derularea în deplină legalitate a procedurii”.

MApN a invocat şi litigiul de pe rolul Curţii de Apel Constanţa, prin care Şantierul Naval Constanţa, ca parte la „Asocierea dintre Naval Group Franţa şi Şantierul Naval Constanţa S.A.”, solicită „anularea în tot a HG nr. 48 / 2018”, act normativ care fundamentează derularea licitaţiei.

Şantierul Naval Constanţa, ca parte la „Asocierea dintre Naval Grup Franţa şi Şantierul Naval Constanţa S.A.”, a cerut, în octombrie, anularea licitaţiei, cu argumentul că nu respectă cadrul legal în domeniu şi încalcă normele europene privind achiziţiile publice.

Cererea de chemare a Guvernului şi Ministerului Apărării în judecată, cu solicitarea de anulare a hotărârii de guvern emisă în februarie 2018, a fost înregistrată pe 19 octombrie.

O săptămână mai târziu, MApN prelungea din nou termenul licitaţiei, pentru 12 ianuarie.

Şantierul Naval Constanţa a încheiat, în aprilie 2018, un acord de asociere cu Naval Group din Franţa pentru a participa la procesul de achiziţie al programului de corvete multifuncţionale lansat de Guvernul României. La procesul de achiziţie mai participau Damen (Olanda) şi Fincantieri (Italia).

La sfârşitul anului trecut, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a acuzat că în presa din Franţa au apărut articole referitoare la România al căror scop ar fi acela de a „pune presiune pe Ministerul Apărării” pentru ca acesta să aloce unei companii franceze contractul pentru construirea corvetelor.

Guvernul a aprobat în februarie 2018 o hotărâre pentru încheierea unui acord cadru pentru patru corvete construite şi dotate la un şantier naval din România.

Please follow and like us:

Leave a Comment