Slugărnicie ! Mugur Isărescu, fost informator al Securităţii lui Ceauşescu, a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii ”Ovidius” din Constanţa

Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, cunoscut şi sub numele de cod ‘Manole” înainte de 1989, a primit, marţi, titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii ”Ovidius” din Constanţa, instituţia de învăţământ apreciind că Isărescu a realizat prima reformă instituţională din istoria post-comunistă şi a declanşat programele de dezvoltare financiară şi economică a ţării.

In ”Laudatio” se preciează faptul că Mugur Isărescu este personajul public cu cea mai mare experienţă instituţională din istoria modernă a statului.

“Academicianul Mugur Isărescu, personajul public din România cu cea mai longevivă experienţă instituţională din istoria modernă a statului a reprezentat cheia cea mai potrivită pentru introducerea în spaţiul public a experienţei dobândite în mediul academic, dar mai ales în acela al conducerii Băncii Naţionale. Mai simplu spus: toate bancnotele emise în România după căderea comunismului sunt semnate de academicianul Mugur Isărescu”, se arată în Laudatio.

Acolo se mai precizează că Mugur Isărescu a preluat conducerea BNR în noiembrie 1900 când ţara cunoscute câteva episoase turbulente, printre care Mineriada din 13-15 iunie.

“România din toamna anului 90 era o ţară lipsită de legături de încredere şi consistente cu Occidentul rămasă încă în orbita de influenţă a muribundei Uniuni Sovietice, iar societatea românească încerca să îşi găsească echilibrul şi reperele după jumătate de secol de dictatori succesive. Aceasta era România în care Mugur Isărescu a început prima reformă instituţională din istoria postcomunistă şi în care a declanşat programele de dezvoltare financiară şi economică a unei ţări înapoiate, izolate fără experienţă, traversată de turbulenţe politice şi de violenţă la adresa partidelor şi grupurilor civice de opoziţie”, se mai arată în Laudatio.

În document se mai spune că dacă astăzi în România mai există încredere, stabilitate instituţională şi profesionalism, unul dintre reperele majore la care societatea trebuie să se raporteze este Banca Naţională.

“Sunt onorat că de astăzi voi face parte din corpul Academic al Universităţii Ovidius din Constanţa, cea mai mare universitate europeană de la ţărmul Mării Negre”, a spus guvernatorul BNR.

El a ţinut apoi o prelegere intitulată “Drumul spre zona euro: test de rezistenţă sau probă de viteză? Câteva reflecţii pornind de la experienţa României şi a altor ţări din regiune”.

Please follow and like us:

Leave a Comment