Tipic românesc! Bani pierduţi din cauza neregulilor din licitațiile pentru lărgirea plajelor

Toate contractele semnate de Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral în cadrul proiectului de lărgire a plajelor, în valoare de peste jumătate de miliard de lei, au fost sancționate cu corecții financiare. Suma totală retrasă de Uniunea Europeană din cauza încălcării legislației achizițiilor publice s-a ridicat la 37 de milioane de lei, aproximativ 7,5% din valoarea întregului proiect.

Inspectorii Direcției Generale AM POS Mediu, din cadrul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, au constatat că beneficiarul a încălcat legislația privind achizițiile publice, influențând astfel rezultatul licitațiilor și desemnarea câștigătorilor.

România și-a mărit teritoriul cu 33 de hectare în urma implementării unui proiect de aproximativ 550 milioane de lei, cofinanțat de Uniunea Europeană, pentru extinderea plajelor și reducerea eroziunii costiere.

Doar că, la începutul lui 2015, la doi ani de la semnarea contractului cu finanțare europeană, când lucrările erau în toi, inspectorii Autorității de Management Programul Operațional Sectorial Mediu, din cadrul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, au constatat mai multe nereguli în cadrul procedurii de achiziție publică și au dispus sancțiuni.

Prin 12 note de constatare emise în perioada ianuarie 2015 – iunie 2016, inspectorii Autorității de Management au aplicat corecții financiare de 37 de milioane de lei – adică aproximativ 8,3 milioane de euro.

Neregulile semnalate de experți au fost identificate în toate cele cinci contracte semnate în cadrul proiectului, pentru cele cinci zone de lucrări pentru care s-au organizat licitații:

Mamaia Sud – 43 de milioane de lei. Firme contractante: PORR Bau GmbH – Franco Giuseppe SRL – Dinamica SRL.
Tomis Nord – 112,5 milioane de lei. Firme: Asocierea Van Oord Dredging and Marine Contractors BV – Societatea de Construcții în Transporturi București.
Tomis Centru – 81 de milioane de lei. Firme contractante: Asocierea Van Oord Dredging and Marine Contractors BV – Societatea de Construcții în Transporturi București.
Tomis Sud – 68 de milioane de lei. Firme contractante: Asocierea Van Oord Dredging and Marine Contractors BV – Societatea de Construcții în Transporturi București.
Eforie Nord – 105 milioane lei. Firme contractante: Asocierea Van Oord Dredging and Marine Contractors BV – Societatea de Construcții în Transporturi București.

Astfel, au fost aplicate cinci corecții financiare de 25% din valoarea actelor adiționale încheiate pentru „suplimentarea valorii“ cu încălcarea prevederilor legale. Inspectorii explică în notele de constatare că beneficiarul nu a putut să explice caracterul imprevizibil al lucrărilor și că aceste sume trebuiau prinse în contractul inițial. Astfel, conform calculelor inspectorilor, noile valori ale criteriilor de atribuire ar fi făcut ca cel care a câștigat licitația să se situeze pe locul al doilea.

Pe lângă acestea, au mai fost aplicate cinci corecții de 5% din valoarea celor cinci contracte mari pentru „încălcarea principiului tratamentului egal, restricționând participarea posibililor ofertanți din spațiul comunitar care ar fi putut implementa contractul, dar nu dețineau personal RTE atestat la momentul depunerii ofertelor”.

O altă corecție de 10% a fost aplicată în cazul contractului atribuit pentru zona 1 de lucrări – Mamaia Sud – 43 de milioane de lei (firme contractate: PORR Bau GmbH – Franco Giuseppe SRL – Dinamica SRL) pentru că „oferta câștigătoare nu îndeplinește în totalitate criteriile de calificare și selecție” .

Și contractului de asistență tehnică i-a fost aplicată o corecție financiară de 10% pentru „încălcarea principiului tratamentului egal, restricționând participarea posibililor ofertanți la procedura de achiziții”.

Please follow and like us:

Leave a Comment