Primarul din Eforie, condamnat să plătească 300 de lei pe zi amendă pentru incompetenţă

 

Pe data de 25 februarie, în urma deciziei din dosarul nr.218/118/2019, Tribunalul Constanta îl obliga pe Robert Şerban, primarul oraşului Eforie, să plătească în nume propriu o amendă în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data de 21.07.2018, pentru neemiterea acordului de intabulare asupra dreptului de folosinţă al reclamantului Turan Babagean asupra terenului in suprafaţă de 1000 mp, situat în localitatea Eforie Nord, deţinut de către acesta în concesiune.

 

Pe lângă aceşti bani, Robert Şerban mai trebuia să-i dea lui Babagean alţi 100 de lei pe zi de întârziere, începând tot cu aceeaşi dată, până la emiterea acordului cu privire la intabularea dreptului de proprietate asupra construcţiei edificate parţial pe terenul concesionat respectiv până la emiterea acordului de intabulare asupra dreptului de folosinţă al reclamantului asupra terenului, la care se adaugă cheltuielile de judecată.

Bineinţeles că Robert Şerban, bazându-se pe performantul aparat juridic din cadrul primăriei, a decis să conteste decizia, rezultatul fiind acelaşi ca şi activitatea sa de primar: dezastruos. Astfel, prin decizia civilă nr. 908/17 iulie 2019, Curtea de Apel Constanţa a mărit cuantumul penalităţilor de întarziere de la 100 la 300 de lei pe zi, începând cu 27 iulie 2018, până la îndeplinirea solicitărilor lui Babagean, decizia fiind definitivă.

Un simplu calcul ne arată că până în acest moment, Şerban are de plătit peste un miliard de lei vechi, făcându-l probabil să regrete vechea funcţie de viceprimar, când avea ca unică activitate profesională căutarea de maşini de mâna a doua pe internet.

Please follow and like us:

Leave a Comment