Primarul din Mangalia atribuie contracte pe bani europeni unei firme aflate în insolvenţă

La sfârşitul lunii august Primăria Mangalia a încheiat contractul pentru lucrări de dezvoltare a staţiunii Neptun- Olimp, în valoare totală de 17.888.089,42 lei. Beneficiar al contractului este acelaşi grup de firme care va realiza şi lucrările pentru dezvoltarea staţiunii Saturn, atribuite în iulie, un proiect în valoare de 14.914.337,52 lei. Este vorba de asocierea dintre Europlus Construct SRL, Ascenta IT Service SRL, Proms Concept Group SRL , Tehno Consulting Solution SRL şi Bomaco SRL.

Bineînţeles, ca toate lucrările efectuate în Mangalia, banii ajung la societăţi apropiate de structurile de securitate româneşti. Dacă despre DAF Trans 2000 SRL, care câştigă tot ce mişcă prin sudul judeţului, se cunoaşte ca l-ar avea în spate pe fostul şef al Direcţiei Judeţene a SRI Constanţa, Valentin Ceapă, Proms Concept Group e deţinută în realitate de fostul director adjunct de la Luxten , Cătălin Tufan. Compania Luxten a fost fondată în 1993 de către ofiţerul de securitate Boszormeny Zoltan, si este firma la care a fost angajată Elena Băsescu. Pe 24 martie 2017, Proms Concept Group a solicitat protecţia Legii 85/2014, de prevenirea insolvenţei, cu datorii totale de 20.961.870,12 lei, fiind numită SIERRA QUADRANT SPRL în funcţia de administrator judiciar.

Poate prin aceste combinaţii, Cristian Radu, îşi achită obligaţiile pentru trucarea alegerilor din 2012, prin care a ajuns primarul Mangaliei sau închiderea dosarului deschis în luna octombrie a anului 2015 de DNA Constanţa în care el, alături de Nicolae Marius Liviu, fost şef al Diviziei Cereale din cadrul Gărzii Financiare, era urmărit penal pentru infracţiuni de luare de mită în perioada 2007-2012.

Please follow and like us:

Leave a Comment