Acuzat că banii au ajuns la el, Robert Şerban întârzie în mod voit recuperarea prejudiciului din dosarul „Tarabelor”

După cum am documentat într-un articol anterior, principalul beneficiar al banilor delapidaţi din închirierea tarabelor şi locurilor de parcare din perioada 2009- 2012, în urma contractului de asociere în participaţiune dintre Primăria Eforie şi SC Eforie Estival N-S, este chiar actualul primar, Robert Şerban.


Reamintim că în anul 2009, Robert Şerban, împreună cu Marius Cealera, Silviu Petre şi alţi membri din organizaţia locală a PNL, au pus la cale un plan infracţional prin care au prejudiciat bugetul oraşului cu sume importante de bani.

Nu mai puţin de 6 052 000 lei s-au volatizat pur şi simplu prin intermediul grupului condus de Robert Şerban, bani care, conform dispoziţiei Curţii de Conturi nr. 74/ 09.10. 2012, trebuiau recuperaţi până la data de 28.03.2013.

 

În speranţa prescrierii faptelor, Şerban a deschis procese civile tocmai la Tribunalul Argeş împotriva Curţii de Conturi şi fostului administrator public al orasului Valerian Sălăvăstru. Procesele au fost împărţite în mai multe cauze, mai mari şi mai mici, pentru a mări în mod artificial onorariile către avocaţi, Societatea Civilă de Avocaţi Baschinos& Voievozeanu, aceeaşi care la momentul respectiv o reprezenta pe Andreea Dumitrescu, actuala parteneră de viaţă a lui Robert Şerban în procesul de divorţ cu fostul sot.

 

După tot felul de expertize, contestaţii şi contestaţii la contestaţii în urma cărora firma de avocatură a încasat onorarii impresionante, din 6 052 00 lei a fost recuperată suma de 13 400 lei, care îi fusese imputată lui Valerian Sălăvăstru în baza unei expertize comandate chiar de Primăria Eforie. Restul de bani încă nu se stie încă la ce saltea se află, dar e lesne de intuit după numărul de BMW-uri staţionate în faţa vilei actualului primar.

 

Sugestiv este însă faptul că în loc să identifice persoanele care se fac vinovate de dispariţia banilor şi să le urmărească în instanţă, Primăria Eforie a preferat să tragă de timp şi să se judece cu Curtea de Conturi şi cu oricine a îndrăznit să afirme că există un prejudiciu.

După ce şi Curtea de Apel Pitesti s atabilit că fapta ilicită cauzatoare de prejudicii a existat iar contractul de asociere în participaţiune a fost încheiat prin fraudarea legii, Curtea de Conturi Constanţa a mai verificat încă o dată în luna noiembrie 2017, modul în care a fost dusă la îndeplinire dispoziţia nr. 74/ 09.10. 2012, emiţând o noua dispoziţie care prelungea termenul de recuperare a debitului până la 30.06.2018. Ulterior, un alt control al aceleiaşi instituţii, efectuat în septembrie 2019, a relevat faptul că, în continuare, există o pasivitate a administraţiei locale în recuperarea banilor.

Nici la acest moment autorităţile locale nu au demarat vreo acţiune concretă de recuperare a prejudiciului, căci pentru asta ar fi nevoie tocmai de semnătura de primar a celui care l-a creat.

Please follow and like us:

Leave a Comment