Patriarhul Daniel i-a luat lui Teodosie mănăstirea cu hotel și SPA de fițe de la Dorna Arini

 

La sfârșitul acestui an, controversatul arhiepiscop al Tomisului, Teodosie Snagoveanul, a primit o lovitură de proporții chiar din partea noului arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, Preasfințitul Calinic Botoșăneanul, succesorul defunctului ÎPS Pimen.

Mai exact, arhiepiscopul Calinic Botoșăneanul a decis să scoată Mănăstirea ”Acoperământul Maicii Domnului” de la Dorna Arini (județul Suceava) de sub jurisdicția și coordonarea lui Teodosie. Calinic Botoșăneanul a fost mâna dreaptă a Patriarhului Daniel ani de zile, la Iași. Pe de altă parte, potrivit regulamentelor și cutumelor interne, Teodosie ar fi putut contesta decizia la Patriarhie, dar, încă nu a făcut-o, semn că știe prea bine că nu ar avea sorți de izbândă și, probabil, nici nu intenționează să îi dea satisfacție Patriarhului Daniel, cu care se află într-un vechi conflict.

Surse din interiorul BOR susțin că, finalmente, Patriarhul Daniel a ajuns la limita răbdării în ceea ce-l privește pe Teodosie mai cu seamă după ce acesta s-a dat în spectacol de-a lungul întregului an, nesocotind directivele Patriarhiei și pretându-se la evidente jocuri politice.

Bomboana de pe colivă a survenit în preludiul alegerilor parlamentare, când un grup apropiat de AUR a început să strângă semnături pentru numirea lui în poziția de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, în locul lui Daniel.

 

Teodosie Snagoveanul (Teodosie Petrescu e numele său civil) a primit de la părinți, în 1999, o moștenire de aproximativ un hectar de teren la Dorna Arini, unde avea să construiască o mănăstire cu hramul ”Acoperământul Maicii Domnului”. Devenit arhiepiscop al Tomisului (2001), Teodosie a început să cumpere masiv teren în jurul mănăstirii (20 hectare) și a pompat milioane de euro într-un complex hotelier SPA cu cinci etaje, sală de conferințe și centru medical.

Toate aceste investiții ale mănăstirii au explodat începând cu anul 2003 și s-au făcut prin intermediul unei fundații și a trei firme în actele cărora figurează numele lui Teodosie.

Teodosie și-a botezat amplasamentul (aferent mănăstirii) ”Baza de Odihnă și Tratament Recuperator Hotel Procopie și Elisabeta”, după numele părinților săi.

Potrivit site-urilor de turism, până de curând locația era descrisă astfel: ”‹Baza de Odihnă și Tratament Recuperator Procopie şi Elisabeta este situată în satul Gheorghiţeni, comuna Dorna Arini, la 5 km de Vatra Dornei. Baza de Odihnă şi Tratament Recuperator Hotel Procopie şi Elisabeta este un complex hotelier cu bază de tratament ce oferă atât condiţii optime de cazare şi relaxare, cât şi servicii de tratament, recuperare şi organizări diverse evenimente. Hotelul pune la dispoziţia turiştilor o capacitate de cazare de 60 de locuri structurate pe camere double matrimonial, twin şi camere ocu-pare single, acestea fiind dotate la standarde de 3 stele, cu mobilier modern în stil clasic, baie proprie cu cadă sau duş, încălzire centrală, Internet wireless, televiziune LCD, frigider-minibar, telefon, lift. Baza de tratament şi relaxare proprie pune la dispoziţia turiştilor proceduri după cum urmează: hidroterapie în ozon şi diatermia, băi cu plante

În 2016, prețurile unei camere pentru o noapte erau cuprinse între 135 și 180 lei. De notat și că pentru o lungă perioadă pompierii i-au închis amplasamentul lui Teodosie, cu excepția mănăstirii, întrucât nu deținea aviz și autorizație ISU de securitate la incendiu.

Teodosie obișnuia să meargă lunar la mănăstirea de la Dorna Arini, cu un avion pe care îl închiria de la Aeroportul Tuzla. De asemenea, Teodosie petrecea câteva zile după Crăciun la Dorna Arini, an de an, acum fiind pentru prima oară când nu și-a mai respectat obiceiul urmat cu rigoare de la începutul anilor 2000.

 

Foarte interesant este că, la un moment dat, Teodosie a fost acuzat că l-a cazat pe Aleksandr Dughin, ideologul politicii de la Kremlin, la complexul de la Dorna Arini. Teodosie nu a comentat personal acuzația, aceasta fiind însă respinsă de purtătorul lui de cuvânt, Eugen Tănăsescu.

Însă au existat și încă există voci care susțin că Dughin a fost cazat acolo, invitat în România de Călin Georgescu, ”premierul” partidului AUR, grupare de care Teodosie e conectat prin Diana Șoșoacă, avocata sa în procesul în care a fost acuzat de fraudă cu fonduri europene.

 

Please follow and like us:

COMMENTS

Leave a Comment