Luptele politice nu iartă nimic! Portul Constanța a ajuns pe mâinile unor impostori

 

 

Numirea până la sfârșitul anului a membrilor consiliului de administrație din cadrul Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime Constanța (CNAPMC) a devenit o luptă între filialele constănțene ale PSD și PNL, dar și internă în rândul social-democraților, între Felix Stroe și ministrul Sorin Grindeanu. Miza este conducerea Portului Constanța care se află în curtea CNAPMC.

Pe fondul acestei dispute, parlamentarii Partidului Social Democrat (PSD) au început chiar să schimbe Legea Porturilor, pentru a permite numirea de persoane fără pregătire în conducerea Portului Constanța.

 

Portul Constanța face parte din Administrație Porturilor Maritime Constanța, care la rândul său este deținută de statul român prin intermediul Ministerului Transporturilor, care este acționar unic.

Societatea de stat este condusă de un director general și de un consiliu de administrație format de șapte persoane.

Până în acest moment, conform legislației, toate aceste șapte persoane din consiliul de administrație ar fi trebuit să aibă o minimă pregătire în domeniul maritim, portuar, dar și pregătire economică. PSD, sprijinit la vot și de PNL, a făcut primul pas ca să schimbe legislația și să elimine aceste condiții.

Membrii PSD din Comisia Transporturi din Camera Deputaților au introdus în ședința de miercuri un amendament suplimentar atunci când votau ca o ordonanță de urgență din urmă cu doi ani (OUG 160/2020). Ordonanța emisă de guvernul condus de Ludovic Orban actualiza modul de administrare a porturilor fluviale și maritime.

Amendamentul prevede ca membrii consiliul de administrație ai Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime Constanța SA nu mai trebuie să aibă niciun fel de experiență economică sau în activități portuare, așa cum reiese din proiectul publicat de site-ul Camerei Deputaților.

Acest amendament a fost votat de majoritatea celor 26 de parlamentari din comisia de Transporturi.

 

Până acum, cei șapte membri ai consiliului nu puteau să fie decât profesioniști din domeniul naval, dar și să aibă pregătire economică.

Trebuia să aibă „competențe profesionale dovedite prin minimum 5 ani de experiență în administrarea sau managementul unor entități, persoane juridice ce desfășoară activități specifice sectorului transport naval, logistic, operare portuară, administrarea infrastructurii de transport naval; sau competențe profesionale dovedite prin minimum 5 ani de experiență în cadrul autorităților administrației publice centrale sau locale ori instituțiilor publice, îndeplinind atribuții de conducere, reglementare sau control în domeniul naval”, se specifica în Legea nr. 235/2017, denumită și Legea Porturilor.

„Pentru procedura de selecție prevăzută la aliniatul 3 trebuie ca cel puțin unul dintre membrii consiliului de administrație să îndeplinească următoarele criterii obligatorii: să aibă studii economice, tehnice sau juridice și experiență în domeniul economic, tehnic, juridic, de cel puțin 5 ani”, se arată în propunerea legislativă înaintată de PSD.

În acest moment, director general al Portului Constanța este Florin Vizan care a fost numit în funcție, în luna august, de ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

El l-a înlocuit pe Florin Goidea cu Vizan, în mijlocul operațiunilor de transport a cerealelor din Ucraina prin terminalele portuare constănțene.

Goidea este un apropiat al PNL, dar mai ales al miliardarului Gabriel Comănescu.

Pe 12 august 2022 în cadrul Consiliului de Administrație al CNAPMC, Goidea a fost înlocuit cu Florin Vizan. Acesta a fost susținut de președintele organizației județene PSD Constanța, același care l-a propus, pe 26 mai 2022, și în funcția de director general al DRDP (Direcția Regională de Drumuri și Poduri) Constanța.

Vizan e perceput ca fiind omul lui Ion Dumitrache, președintele organizației municipale PSD Constanța, cel care controlează Santierul Naval Midia și activitatea a nouă entități economice cu interese in porturile maritime românești. În patru dintre ele e asociat chiar cu Felix Stroe.

Vizan e și un apropiat al lui Constantin Chicheanu, de la Consal Trade SRL dar si al lui Mircea Banias care detine societățile Euro Shipping Services și Euro River Transport SRL, ce desfașoară activităti de transporturi maritime și costiere de marfă în zona porturilor maritime românești și pe căi navigabile românești.

Potrivit declarației de avere  el deține mai multe terenuri dintre care zece hectare în Corbu și aproape un hectar în Constanța. Are nu mai puțin de zece imobile, dintre care șapte spații comerciale în Neptun și Mamaia.

Și-a împrumutat propriile firme cu aproape trei milioane de lei, a donat peste un milion de lei unor persoane fizice și  a încasat numai din chirii, 118.603 lei, la nivelul anului 2020.

Cine sunt membrii Consiliului de Administrație

Activitatea directorului general din port este controlată de Ministerul Transporturilor și de Consiliul de Administrație. Un membru al Consiliului de Administrație are un salariu brut de 10.636 de lei, peste 2.000 de euro.

Chiar dacă legea prevede acum experiență relevantă în domeniul naval sau portuar, în fapt, nu se aplică pentru toți membrii, după cum rezultă din verificarea CV-urilor celor șase membri, toți provizorii.

 

Adrian Găvruță este președintele Consiliului de Administrație al Portului Constanța. Sinecurist de profesie, cu studii în domeniul agricol și cursuri făcute prin Slovenia, deși habar n-are limba, doctor, ca orice veleitar, dar membru în Fundația Colegiului Național de Apărare. Adică, ne-am cam prins toți care e meseria lui de bază…

Gheorghe Naceades este și el membru în consiliul de administrație, este jurist ca specialitate dar se întreține din creșterea oilor.  Nu-l recomandă nimic pentru funcția de administrator  în port, căci toate cele trei firme pe care le deține, Kaspa Green Clean SRL, care se ocupă cu activități de curățenie, Genco International Cotani SRL și Genco Development SRL, sunt pe pierdere.

Ceilalți patru membri provizorii ai CA-ului sunt Suryan Omar Dede, fiul social-democratul Dede Perodin, marioneta lui Gheorghe Bosânceanu. Dealtfel, tânărul Dede  este angajat la firma Histria Shipmanagement Constanța, firmă controlată de compania cipriotă AGI Argonaut Global Investments Limited, cu 80%, și Dumitrița Bosînceanu, cu 20% , Constantin Chirilă, fost deputat, pus ca să nu moară de foame, Dan Alexandru Cătană, fiul lui Dumitru Catană, fost șef al Inspectoratului de Poliție Constanța și Cătălin Diaconu, analist financiar la Franklin Templeton, fondul de investiții care administrează Fondul Proprietatea.

Mandatele tuturor membrilor provizorii expiră între 15 octombrie și 15 decembrie, conform datelor obținute de la Ministerul Transporturilor.

 

Please follow and like us:

COMMENTS

Leave a Comment