Ce-a rămas din „marea investiție” a lui Stroe și Dumitrache! Datorii către CN APM și construcții ilegale pe terenul concesionat în Portul Midia

Luna trecută, Compania Națională Administrația Porturilor Maritime (CN APM SA) Constanța a reziliat un contract încheiat, la sfârșitul lui 2017, cu firma Comagra SRL, patronată, la acel moment, de omul de afaceri Ion Dumitrache. Obiectul contractului, atribuit în urma unei licitații derulate în noiembrie 2017, era concesionarea, pe 10 ani, cu posibilitate de prelungire, a unui teren de 132.446 mp situat în Portul Midia pentru activități turistice de agrement și comerciale/industriale.

Comagra SRL se angaja să plătească o redevență lunară de puțin sub 40.000 de lei și să investească în racordarea suprafeței la rețeaua de utilități, amenajarea terenului cel puțin la nivel de macadam și edificarea unor imobile, o primă sumă estimată pentru aceste investiții fiind de 4,5 milioane lei. Aceștia trebuiau cheltuiți în primii 3 ani de derulare ai contractului, până în ianuarie 2021.

Atribuirea contractului a fost în mod vădit ”cu dedicație”,  Felix Stroe, care tocmai fusese numit ministru al Transporturilor la jumătatea lui octombrie 2017, având în subordine și compania care urma să organizeze licitația pentru cele 13 hectare de teren de la Midia – Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA cu sediul tot în Constanța.

Câștigătoare a licitației, care a avut loc pe 10 noiembrie 2017, a fost societatea Comagra SRL, în care omul de afaceri Ion Dumitrache deținea 85% prin intermediul firmei R.T.D. Trading SRL. Pe 5 ianuarie 2018, terenul a fost predat de CN APM SA firmei Comagra, iar două săptămâni mai târziu, mandatul de ministru al lui Stroe s-a încheiat.

La momentul licitației, Stroe și Dumitrache erau asociați în mai multe firme printre care Dacia Tour SA, Cristal Jupiter SA, Tekno Plus SRL, E.T.T. Company SRL și 2X1 Holding SRL. În plus, sediul Comagra se afla într-o cameră a unui hotel înregistrat pe firma Dacia Tour SA unde ministrul Stroe era acționar la momentul licitației.

În final, Comagra nu și-a îndeplinit obligațiile din contract și, în februarie 2023,  a notificat societatea că înțelegerea dintre părți a fost reziliată. Motivul a fost ”neîndeplinirea obligațiilor contractuale privind neconstituirea garanției de bună execuție a investiției și necompletarea garanției contractuale (de neplată a chiriei) în termenii contractuali.”

Concret, la solicitarea Comagra, CN APM a prelungit de două ori termenul de realizare a primei etape de investiții, care avea deadline ianuarie 2021: prima prelungire, în anul 2021, fiind cu un an, respectiv până în ianuarie 2022, iar în ianuarie 2022, cea de-a doua prelungire, cu 2 ani, până în ianuarie 2024. Conform prevederilor contractuale, în cazul în care nu obținea autorizația de construire, Comagra avea obligația de a constitui până la data de 04.01.2023 o garanție de bună execuție, reprezentând 5% din valoarea minimă de investit (4.500.000 lei), respectiv 225.000 lei. Acest lucru nu a avut loc.

Pe de altă parte, în cazul în care societatea obținea autorizația de construire, avea obligația constituirii unei garanții de bună execuție a programului investițional de 5% din valoarea autorizației de construire, în termen de maximum 10 zile lucrătoare de la obținerea autorizației de construire.

Nici această condiție nu a fost îndeplinită, CN APM transmițând că, în luna decembrie 2022, Comagra ”a prezentat o autorizație de construire (de intrare în legalitate) asupra unor obiective construite fără avizele necesare conform Legii 50/1991. Mai mult decât atât, autorizația de construire prezentată nu cuprindea toate obiectivele din programul investițional asumat prin contract. (…)

În condițiile menționate mai sus, Comagra nu a realizat programul investițional. Totodată, a prezentat o autorizație de construire (de intrare în legalitate) fără avizul CN APM SA și un proces verbal de recepție a lucrărilor nesemnat de Primăria Năvodari, nesemnat de Inspectoratul Teritorial în Construcții și nesemnat nici de CN APM SA.”

În plus, reprezentanții companiei de stat au descoperit pe teren construcții edificate fără autorizație, printre care ”o construcție cu structură metalică, formată din două corpuri, destinată organizării de nunți”, pentru demolarea acestora fiind depuse două acțiuni la Judecătoria Constanța, pârâtă fiind Comagra SRL. Alte amenajări ilegale de pe respectiva suprafață ar fi un ponton și un cheu neautorizat.

La aproape un an de la câștigarea licitației, Ion Dumitrache a cedat părțile sociale ale Comagra SRL către Elena Mușat, un fel de „săgeată” de serviciu al celor doi. Mușat a îndeplinit, de-a lungul timpului, mai multe însărcinări în firmele deținute de cei doi oameni de afaceri: cenzor la Cristal Jupiter SA și Dacia Tour SA, membru în Consiliul de Administrație al 2X1 Holding Cape Media Shipyard SA. Anterior preluării părților sociale de la Comagra, în patronatul lui Dumitrache, ea a fost administrator al societății.

Întrebat despre rezilierea contractului, Ion Dumitrache a declarat că ”Nu este firma mea, am vândut-o însă puteți considera că este în sfera mea de interese. Tot ce pot să vă spun este că reprezentanții de drept ai societății vor contesta această notificare, deoarece motivul notificării nu stă în picioare. S-a invocat faptul că ar fi expirat scrisoarea de garanție, însă acesta este valabilă până la data de 18 februarie 2023. Normal că vor ataca în instanță notificare pentru că este un abuz”.

Ion Dumitrache a declarat că Felix Stroe nu a fost implicat în licitație ”sub nicio o formă” și a contestat legalitatea rezilierii: ”Există autorizații de construire, investițiile au fost realizate. Există 2-3 procese care vor arăta adevărul, iar cei responsabili vor deconta ce s-a întâmplat, inclusiv prin abuz în serviciu. Comagra a respectat întrutotul prevederile din caietul de sarcini de la licitație”.

Și Felix Stroe a negat implicarea în procedura din 2017: ”Nu am nici cea mai mică legătură. Am fost un ministru corect. Eu nu mă ocupam de licitațiile organizate de cele 19 instituții pe care le aveam în subordine. Am aflat ulterior, din presă, de adjudecarea acestei licitații.”

În prezent, Ion Dumitrache și Felix Stroe, ultimul senator PSD din 2020, conduc interimar Organizația Municipală Constanța, respectiv pe cea Județeană a social-democraților, anunțându-și intențiile de a candida pentru a fi aleși pe aceste funcții. Fiica lui Dumitrache, Ileana Cristina, este deputat PSD din 2020. Printre cei mai influenți politicieni și oameni de afaceri din județul Constanța, Dumitrache și Stroe reprezintă unul dintre principalii poli de putere din acest județ după decăderea altui cuplu care a dominat Constanța, tot sub egida PSD – Radu Măzare și Nicușor Constantinescu.

 

Please follow and like us:

COMMENTS

Leave a Comment