Alexandru Lăpuşneanu, stolnicul impostor

Posted on by admin

Din aceeasi categorie

Alexandru Lăpuşneanu a devenit cunoscut  mai mult prin nuvela cu acelaşi nume a lui  Constantin Negruzzi decât prin faptele sale. Domn al Moldovei în două rânduri, domnia sa nu a diferit de cea a celorlalţi domnitori români, fiind caracterizată prin jaf generalizat, crime şi obedienţă totală faţă de puterile militare din jurul ţării.

Stefăniţă Vodă (1517-1527), urcat pe scaunul domnesc de la vârsta de 11 ani ca fiu al  lui Bogdan cel Orb, a provocat mari nemulţumiri în rândul boierimii moldovene. Tensiunea dintre domn şi boieri a crescut odată cu uciderea lui Luca Arbore în 1523 şi a culminat cu  răscoala din acelaşi an, care a condus la fuga în regatul polon a unui număr însemnat dintre boieri.

Venirea la tron a lui Petru Rareş (1527-1538/ 1541-1546), fiu, ca şi Bogdan cel Orb, al lui Ştefan cel Mare, nu a adus o îmbunătăţire a situaţiei, motiv pentru care relaţiile dintre Polonia şi Moldova în cea de-a doua domnie a acestuia şi mai ales a fiului său, Iliaş, au devenit din ce în ce mai reci. La urcarea pe tron a lui Iliaş Rareş (1546-1551), polonii trimit în septembrie 1546 o solie la Suceava şi cer eliberarea trimisului lor Vilamoschi, care fusese arestat de Petru Rareş şi încheierea unui tratat de amiciţie care să regleze litigiile existente. În baza acestui tratat, trei luni mai târziu, Iliaş solicită regelui polon Sigismund I, extrădarea unui anume stolnic Petrea,  viitorul domn Alexandru Lăpușneanu, care se pretindea ca fiind odraslă de domn.

Refuzul polonezilor, susţinerea pe care aceştia continuau să o acorde boierilor rebeli precum şi interminabilele tulburări politice din nordul ţării, îl determină pe Iliaş ca în mai 1551 să părăsească Moldova şi să  meargă la Constantinopol, unde îmbrăţişează religia mahomedană şi devine paşă de Silistra.

Fratele său, Ştefan (1551-1552), l-a urmat la tron dar, de teama polonezilor, a preferat stăpânirea otomanilor, pe care şi-a asigurat-o prin  mărirea tributului cu 5000 de galbeni anual.

În septembrie 1551, o oaste turcească invada Moldova şi năvălea în Polonia, pe care o pustia  până la hotarele cu Podolia şi Lituania. Boierii moldoveni, îngrijoraţi de  o posibilă reîntoarcere a lui Iliaş, care între timp îşi manifesta dorinţa de a-şi recăpăta tronul şi a transforma ţara în paşalâc, trimit solie la regele Sigismund I prin care solicită aprobarea de a-şi alege un alt domn, pe comisul Joldea.

Regele polonez refuză, argumentând că nu avea încredere în cel propus şi că ar avea el un pretendent mai potrivit, în persoana stolnicului Petrea. Spre a grăbi numirea acestuia, Sigismund trimite o solie de 30 de călăreţi, întovărăşiţi de câţiva boieri pribegi din Polonia, care însă au un destin tragic, fiind  ucişi de oştenii unui Ştefan Rareș nu prea fericit de vestea primită.

Avertizat acum de intenţiile polonezilor, domnul moldovean trimite solii către regele Ferdinand al Ungariei şi generalul Johann Castaldo, reprezentantul forţelor imperiale austriece în Transilvania, asigurându-i de sprijinul său, acestuia din urmă cerându-i chiar să trimită un fiu în faţa căruia să depună jurământul. Acest gest umilitor n-a fost primit cu încredere, iar în toamna anului 1552, boierii moldoveni din Polonia, cu ajutorul şefului armatei regale a Rusiei, Nicolae Sienavius, îl ucid pe Ştefan Vodă după care îl proclamă domn pe Joldea.

În acelasi timp Petrea stolnicul, alături de 300 de boieri, intra şi el în ţară pentru a-şi revendica tronul. Fusese proclamat domn la Trębowla de către boierii pribegi încă din ianuarie 1552, când a şi depus jurământul de supunere şi vasalitate faţă de regele Poloniei, prin care a acceptat chiar şi o eventuală încorporare a Moldovei în regatul polon.

La depunerea omagiului s-au aflat și mai mulți boieri moldoveni care, susţinuţi de Elena Brancovici, soţia lui Petru Rareş, au avut un rol determinant în alegerea lui Lăpușneanu de către polonezi. Cum cel de-al treilea fiu al doamnei Elena, Constantin, avea doar 12 ani în preajma acestor evenimente iar domniile celorlalţi doi fii  i-au compromis posibilitatea de a fi regentă, aceasta a căutat să sprijine o persoană manipulabilă până când fiul ei ajungea la vârsta majoratului. Acestă persoană a fost Petrea,  un stolnic trecut de primă tinereţe, care a acceptat căsătoria cu Ruxandra, fata lui Petru Rareş. Drept recunoştinţă,  Alexandru Lăpuşneanu a poruncit ca soacra sa să fie sugrumată iar tânărul Constantin murea la scurt timp la Constantinopol în împrejurări nu tocmai clare.

Joldea nu domneşte decât trei zile. Surprins nepregătit de război la Şipote de oastea polonă, condusă de Paul Seczygniowschi şi vornicul Moţoc, Joldea rămâne fără nas şi este  călugărit cu sila.

Pe 12 septembrie la Hârlău, stolnicul este reconfirmat ca domn sub numele de Alexandru Vodă, creindu-i-se pe loc şi justificarea dinastică necesară, fiind dat drept fiu al lui Bogdan cel Orb şi o oarecare Anastasia din Lăpuşna. La scurt timp, se obţine şi confirmarea sultanului pentru noua domnie, condiţionată însă de un jurământ de supunere şi  dublarea tributului.

Pe drumuri transilvănene

Primul gest făcut de proaspătul domn a fost acela de a trimite o solie către  regele maghiar pentru a-şi pune la dispoziţie serviciile, dacă acesta i-ar restitui domeniile transilvănene Cicei şi Cetatea de Baltă. Ferdinand a luat în derâdere oferta, aflându-se în posesia jurământului pe care Lăpuşneanu îl depusese în faţa regelui polon, şi îl numea o “ jalnică creatură a lui Sigismund”.

La scurt timp a ieşit la iveală şi motivul insistenţei polonezilor pentru Lăpuşneanu, căci la începutul anului 1553, Ioan Sigismund, nepotul regelui polon, sprijinit de turci şi polonezi, se afla pe teritoriul moldovenesc alături de mama sa, regina Isabela pentru a fi instalat pe tronul Transilvaniei. În urma presiunilor exercitate de armatele celor două ţări, masate la graniţe, în septembrie 1552 dieta din Transilvania, întrunită la Sebeş, lua hotărârea de a răspunde favorabil scrisorilor pe care turcii şi polonezii le trimiteau prin intermediul domnului Munteniei, Mircea Ciobanul, şi de a accepta instalarea lui Ioan Sigismund.

Acest eveniment s-a petrecut însă trei ani mai târziu deoarece în vara lui 1553, Alexandru Lăpuşneanu hălăduia prin Ţara Românească luptând alături de sangiacii de la Dunăre pentru readucerea lui Mircea Ciobanul pe tronul ţării. Acesta, de bucurie că şi-a recăpătat scaunul, a ucis peste 40 de boieri chiar la masa festivă şi a dat o fugă în Ardeal unde a devastat ţinuturile mai mărginaşe. În acest timp Lăpuşneanu trimitea şi el o trupă de 1000 de soldati în Ardeal, sub comanda vornicului Moţoc, care a devastat ţinutul Bistriţei şi împrejurimile, pentru a dovedi cât de serios e în susţinerea lui Ioan Sigismund. Mai mult incursiunile moldovenilor deveniseră atât de frecvente, încât regele Ferdinand ruga sultanul să-i ceară lui Lăpuşneanu să oprească jafurile.

Relaţia cu turcii se îmbunătăţise la nivelul la care, sub pretextul plăţii tributului, Lapuşneanu expedia la Constantinopol, pe 23 iunie 1554, o parte din tezaurul Moldovei, pentru a avea ce pune pe masă la bătrâneţe.

La inceputul anului 1556, dieta transilvăneană îl proclamă rege al Ungariei şi principe al Transilvaniei  pe Ioan Sigismund. În ciuda situaţiei favorabile, cererile domnul moldovean pentru restituirea celor două domenii rămân în continuare fără rezultat, astfel că în mai 1558, acesta năvăleşte în Ardeal şi pustieşte Ţara Bârsei. În urma acestei expediţii, la insistenţele sultanului, îşi primeşte în sfârşit posesiunile dar relaţiile cu Ioan Sigismund şi implicit cu regele Sigismund I al Poloniei se deteriorează serios.

Pe plan intern, primele măsuri luate de Lăpuşneanu odată cu urcarea pe tron lăsau să se întrevadă o domnie pe placul boierimii, lipsită de autoritate şi la discreţia totală a celor care-l susţinuseră. Se dă drumul boierilor puşi în temniţă de Petru Rareş şi de fiii săi, sunt rechemaţi în ţară cei fugiţi peste hotare şi repuși în drepturi. Dar, această armonie n-a durat mult, căci  noul domn începe să ia măsuri de întărire a autorităţii centrale, lovind în imunităţile pe care încercaseră să le recâştige boierii şi mănăstirile.

Conflictul dintre domnie şi marii boieri reizbucneşte mai puternic în anul 1555. Mulţi dintre cei nemulţumiţi, în frunte cu boierul Negrilă şi cu mitropolitul ţării, fug în Polonia şi în imperiul otoman. Fugarii făgăduiesc sultanului o parte din teritoriul Moldovei, dacă-l înlocuieşte pe Lăpuşneanu. Turcii  nu dau curs cererii boierilor, ba din contră, cadorisiti cu daruri bogate trimise sultanului de către domnul moldav, îi reţin pe complotişti şi îi aruncă în temniţă.

Anul 1558 aduce noi frământări. Doi ani mai târziu au loc alte mişcări boiereşti de nemulţumire împotriva domnului, din care unele vădit în legătură cu forţe externe, imperiale sau polone. În aceeaşi vreme, are loc o incursiune a unui cneaz cazac, Dimitrie  Vişnevieţki, care se pune in fruntea unei armate de 700 de călăreti cu gânduri de răsturnare a lui Lăpuşneanu şi de eliberare a ţării de sub turci. Lăpuşneanu ceru ajutorul sangeacului Silistrei, cu ajutorul căruia reuşi cu greu să-l respingă pe cazac.

În acest timp, la curtea lui Lăpuşneanu se adăpostise un grec, Iacob Eraclid Despot, ce pretindea că se trage din familia despoţilor de Samos. Poet, medic şi militar cu mari calităţi, el se făcuse cunoscut şi bine primit la curţile suveranilor apuseni. Ştiind  situaţia din Moldova, în special nemulţumirile faţă de domnia lui Lăpuşneanu, Despot începe să nutrească nădejdea de a-l înlocui pe acesta, şi apoi, odată ajuns domn, să înfăptuiască, cu ajutorul habsburgilor, planuri şi mai măreţe. Complotul pe care-l plănuise împreună cu unii din boieri fiind descoperit, Despot este silit să fugă la imperiali. Cu ajutorul acestora şi al unui nobil maghiar, Albert Laski, în toamna anului 1561, Despot revine în Moldova. La 18 noiembrie 1561, a avut loc o luptă la Verbia, în care Lăpuşneanu, trădat de o mare parte din boieri, este înfrânt şi silit să-şi caute refugiu la turci.

Despot îşi inaugurează domnia prin două acte neobişnuite pentru Moldova acelei vremi: mai întâi, dă un edict de toleranţă religioasă, invitând în Moldova pe toţi protestanţii care aveau de suferit persecuţii în ţările lor; apoi adresează o proclamaţie moldovenilor, prin care îşi afirmă hotărârea de a lupta împotriva turcilor şi de a uni, sub sceptrul său, Moldova şi Ţara Românească.

Din nefericire pentru el, a avut în regele maghiar Ioan Sigismund un duşman influent şi extrem de perseverent. Acesta, cunoscând relaţia dintre Despot şi austriecii care îi ameninţau tronul, nu contenea să stăruie la Poartă pentru readucerea pe scaunul Moldovei a lui Lăpuşneanu, care între timp renunţase la pretenţiile asupra celor două domenii din Transilvania. Sigismund le destănui turcilor planurile lui Despot şi că acesta oferise lui Laski, drept multumire pentru sprijinul acordat în obţinerea tronului, cetatea Hotinului care aparţinea de drept sultanului.

Pe lângă acest fapt, care a produs o puternică impresie la Constantinopol, sosirea feciorilor  lui Lăpusneanu cu sume de bani ce ajungeau  la 200 000 de galbeni, a produs efectul scontat.

Duşmănit de toată lumea, şi mai ales de boierii care îl ajutaseră să ajungă la domnie, Despot cade victimă complotului acestora. După ce rezistă asediului boieresc vreme de trei luni, închis în cetatea Sucevei, se predă boierilor şi e ucis de conducătorul complotului, Tomşa hatmanul, în noiembrie 1563. Odata cu el, boierii reuşiră să-l prindă  şi pe conducătorul cazacilor, Dimitrie Vişnevieţchi, chemat chiar de ei să ocupe tronul Moldovei, şi-l trimiseră la Poartă, unde a fost ucis de turci în chinuri groaznice.

Boierii au încercat atunci din nou să impună la cârma statului un reprezentant al lor, pe Tomşa, cerând sultanului să-l recunoască domn. Poarta însă îl numeşte a doua oară pe Lăpuşneanu, care, cu contingente de oaste munteană, turcă şi tătară, vine să-şi reia tronul. În primele ciocniri, având alături şi oaste ţărănească, Tomşa învinge; când ţăranii îl părăsesc, el este înfrânt şi fuge în Polonia. Aici e ucis din ordinul regelui, împreună cu boierii care se aflau cu dânsul, la cererea sultanului.

În a doua domnie a lui Alexandru Lăpuşneanu, de numai patru ani (1564-1568), politica externă a Moldovei e tot mai subordonată intereselor Porţii. Regelui polon, care propusese sultanului de a numi de acum înainte domnii prin înţelegere, i s-a declarat că Moldova a fost demult ocupată de către turci şi că sultanul este liber să numească singur voievozii.

Ca să câştige încrederea lui Suleyman Magnificul, noul domn a sporit haraciul de la 20 până la 30 mii de galbeni. Ionaşcu, feciorul său, a fost trimis la Constantinopol în calitate de ostatic, iar în capitala ţării, ca şi în prima domnie, a rămas o garnizoană de ieniceri. Lăpuşneanu garantează în numele statului moldav trimiterea la Istanbul a 12.000 de vite anual. Drept urmare, în 1565, izgonește tăranii din 12 sate de pe ambele maluri ale Răutului în vederea amenajării unei  mari crescătorii de vite.

Cumplitele masacre boiereşti, menite să pună capăt anarhiei interne, au caracterizat această a doua domnie a lui Lăpuşneanu. Cu prilejul unei adunări obişnuite, la Iaşi, a ucis 60 de boieri pe care-i considera periculoşi

Grigore Ureche nota că la solicitarea sultanului, Lăpuşneanu a incendiat cetăţile Moldovei, cu excepția Hotinului. O notă poloneză din noiembrie 1564 pretindea că şi această cetate a fost arsă în totalitate. Capitala ţării a fost transferată de la Suceava la Iaşi, localitate lipsită de fortificaţii, dar mai apropiată de cetatea otomană de la Brăila. În toamna anului 1566,  la Iaşi s-a serbat cu mare fast venirea la putere a noului sultan Selim al II-lea (1566-1574). În curând, din ordinul acestuia, oastea moldovenească asedia  în 12 mai 1565, alături de paşa de Buda iar în mai 1566, alături de tătari, cetățile din Ungaria. În 1568, Lăpuşneanu moare, otrăvit de boieri.

Domnia urmaşului său, Bogdan (1568-1572), se desfăşoară sub tutela nemijlocită a polonezilor. El se declară vasal regelui Poloniei, repetând omagiul şi tratatele de alianţă şi supunere încheiate de tatăl său.

Please follow and like us:

COMMENTS

Comments are closed.