Nu-i mai satură nimeni pe ăștia ! Mihai Busuioc și-a donat locuința cu o zi înainte să devină judecător CCR, pentru a primi o casă de protocol

Că CCR a devenit o cloacă, nu mai un secret. Ba chiar a fost de la început concepută să fie o cloacă, dacă aruncăm o privire asupra membrilor săi. Chiar evenimentele recente, cu Cristian Deliorga, acuzat în 2008, că cerea bani pentru trucarea examenelor de admitere în magistratură și notariat, plimbându-se alături de oameni politici și inculpați în dosare penale, cu avioane private, sunt relevante pentru calitatea profesională și morală a judecătorilor CCR.

Cu o zi înainte ca Senatul să voteze numirea sa ca judecător al Curții Constituționale, Mihai Busuioc i-a donat fiicei sale singurul apartament pe care îl avea trecut în declarația de avere.

În urma transferului, el a devenit eligibil pentru a primi o locuință de protocol de la stat, potrivit unei investigații Public Record.

Apartamentul cu 4 camere, cu o suprafață de 90 mp, se află în Sectorul 4 al Capitalei și a fost evaluat la puțin peste 85.000 de euro. Proprietatea a fost donată fiicei sale, Ana Sara Busuioc, pe 23 iunie 2025, la ora 17:37.

O zi mai târziu, Senatul a aprobat numirea lui Busuioc ca judecător pentru un mandat de nouă ani. Fusese propus de PSD și a fost susținut de întreaga coaliție de guvernare.

A donat apartamentul, dar și-a păstrat dreptul de a-l folosi

Deși nu mai este proprietarul apartamentului, Busuioc și-a păstrat, printr-o clauză de uzufruct înscrisă în cartea funciară, dreptul de a locui în el și de a-l folosi în continuare.

Busuioc cumpărase locuința în 2003, când ocupa funcția de conducător principal la Biroul de Carte Funciară de pe lângă Judecătoria Sectorului 4. A plătit în numerar 497 de milioane de lei vechi, sumă care reprezenta atunci echivalentul a aproape 200 de salarii minime brute.

Legea le permite judecătorilor CCR să primească locuințe de la Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS), dacă nu dețin o locuință în București.

Public Record a încercat să afle dacă Mihai Busuioc a primit o astfel de locuință, însă judecătorul CCR nu a răspuns. RA-APPS a susținut că informația nu este de interes public.

Prin urmare, nu se știe dacă Busuioc a solicitat sau a primit efectiv o casă de protocol, ci doar că donația l-a făcut eligibil pentru una.

Publicația amintește că un mecanism asemănător a fost folosit și de Mihaela Ciochină, numită judecătoare CCR în 2022 de fostul președinte Klaus Iohannis. Ciochină și-a donat apartamentul, după care a primit o locuință de la stat.

 

Mihai Busuioc a fost secretar general adjunct al Ministerului Dezvoltării în perioada în care instituția era condusă de Liviu Dragnea, apoi a condus Agenția Națională de Cadastru.

În ianuarie 2017, Busuioc a fost numit secretar general al Guvernului de Sorin Grindeanu. Din octombrie 2017 și până la numirea la CCR, Busuioc a condus Curtea de Conturi.

Numirea sa la Curtea Constituțională a provocat un scandal legat de îndeplinirea condiției privind vechimea de cel puțin 18 ani în activitatea juridică sau în învățământul juridic superior.

Busuioc a depus jurământul pe 13 iulie 2025.

 

Please follow and like us:

COMMENTS

  • Pictures of females caged and bondagePaine nakedBiggest boobs contestZoids leena sexFetish transvestite powered by vbulletinTommy lee pam sex
    movie downloadSexy slumber partys xnxx Fresh teen gang bangFree squrit pussyTexas registry of sex offendersNaughty
    mature photosFuck rubber pussyFree amateur videos netFemdom panty slaveAsian aebnFonda today show vaginaResection of a longitudinal
    vaginal septum https://new.xnxxtubexxx.cc/ Mike hunt eroticAss eating anal whoresGiselle itie nakedYoung
    bi guys sex freeHard boners whith sexy guysLesbianas teenSm pussyJan krause transsexual
    hartfordTwink bareback fuck xnxx Gay porn to buyErotic massage listingsXhamst
    er hand jobDasani lezian interracialBlonde teens in pornKagome
    getting fuckedFree asian sex video downloadsTeens suicide stories

Leave a Comment